Hotelul Labuta fermecata

    Mia și prietena ei cea mai bună, pisicuță Minou, sunt nedespărțite, mai ales când vine vorba de hotelul de animăluțe pe care îl conduc împreună – câini, pisici, iepurași, toți și-au găsit loc în Hotelul Lăbuța Fermecată. Toate bune și frumoase, până când noii vecini, care numesc hotelul „circul puricilor“, vor să râdă locul de pe fața pământului. Însă Mia și Minou au un plan să-l salveze.     Să nu credeți că Minou este o pisică fermecată în sensul că ar vorbi sau ar face magie folosindu-se de baghetă și joben. Nu! Minou este o pisică normală, Mia traducând doar ce crede ea că trebuie înțeles din comportamentul prietenei sale.     Fragment din volumul "Hotelul Lăbuța fermecată" de Feline Lang:     “Deci doamna Deterding își punea în aplicare amenințarea și cerea informații despre hotelul „Lăbuța fermecată"?     — Hai, s-o ștergem, șuieră Charlie.     — Ma-u, miorlăi Minou. Se liniștise din nou și se încolăcea printre picioarele Miei, mișcându-și sacadat coada.     — Ai făcut o treabă bună, Minou. Dar acum trebuie să ne întoarcem acasă, spuse Mia și o mângâie pe Minou pe cap.     Însă lui Minou nici nu-i trecea prin cap să meargă cu ei, ci fugi înapoi la pacientul necunoscut.     — Haide odată, înainte să iasă iar din casă! șopti Charlie cu hotărâre.     Mia alergă după Charlie la biciclete și apoi o porniră cât de repede puteau înapoi, spre hotelul „Lăbuța fermecată".     Cu cât pedala Mia mai repede, cu atât mai rapid i se învârteau imaginile în cap: câinele cel trist din fan, pălăria de paie de pe chelia bunicului Knut, privirea lui fioroasă când cineva îl pomenea pe Ole Melfsen, Ole Melfsen cu bastonul, apoi câinele care nu se atingea de mâncarea proaspătă. Grajdul rece și întunecos...     În fața hotelului „Lăbuța fermecată", Charlie sări de pe bicicletă.     — Ei, și acum ce fac? Să intru și eu? gâfâi ea.     Mia ezită înainte de a deschide poarta.     — Mulțumesc, dar mă descurc eu.     Observă privirea mirată a lui Charlie și ridică din umeri.     — Și ce dacă se supără?     Charlie dădu din cap.     — Păi, doar e vorba de un câine bolnav, nu de turbinele de vânt.     — Tocmai, o aprobă Mia, dar vocea ei sună mai curajoasă decât se simțea de fapt.     — Mulțumesc pentru bicicletă!     Charlie o rezemă de plasă înaltă care despărțea hotelul „Lăbuța fermecată" de stradă îngustă.     — Pot să mai trec și mâine? Din păcate, e ultima mea zi aici. Poimâine trebuie să mă întorc acasă.     — Sigur, vino la noi. Dar trebuie să suni, spuse Mia și îi arătă butonul soneriei de lângă plăcută. Trebuie să vină cineva să deschidă, ca să nu scape vreun animal.     Când spunea asta, doamnă Deterding tocmai intră cu mașina ei lovită pe aleea spre garaj.”