Hronicul racului

Prefață de Mihai Sora „Pentru a da o imagine cât mai completă a poetului, volumul de față cuprinde întreg caietul cu scoarțe albastre în care Luca Dumitrescu și-a transcris din memorie poeziile. Deci el conține și titluri apărute în Hronicul Racului în 1988, poezii care în contextul de atunci nu puteau fi publicate în întregime și au fost mult tăiate și remaniate. Cuprinde de asemenea și câteva poezii apărute în 1992 în Manuscriptum. La apariția primului volum Hronicul Racului în 1988, Alexandru Piru se întrebă și încerca să explice de ce Luca Dumitrescu era un necunoscut, un poet care își publică primul volum la venerabila vârstă de 78 de ani! Luca Dumitrescu s-a născut la 1 ianuarie 1911 într-un sat de pe Neajlov. Era fiul unui țăran devenit fruntaș prin muncă și înțelepciunea lui și al unei femei deosebite – care dirija o mare gospodărie în care totul - de la cel mai mic lucru până la hainele de borangic și covoarele țesute la război – era făcut de mâna ei. Era o foarte bună cunoscătoare a credințelor și tradițiilor strămoșești pe care le respecta cu strictețe și pe deasupra o neîntrecută povestitoare. După anii de liceu la Sfântul Sava, Luca Dumitrecu își începe activitatea literară și publică poezii în Bilete de Papagal, la Cristalul și Sepia. Se înscrie la Universitate unde urmează Dreptul și Filozofia și intră în acel clocotitor climat cultural care a fost climatul interbelic. Urmează cursurile lui Nae Ionescu, Dimitrie Guști și Mircea Vulcănescu (despre care va scrie un articol emoționant în 1990). Colaborează la Universul Literar, Vremea, Adevărul Literar, Revista Fundațiilor....cu poezie, proză scurtă, eseistică, cronica plastică. Leagă acum prietenii cu Arșavir Acterian, Emil Botta, Mircea Nicolau, Eugen Ionescu, Horia Stamatu, Bob Bulgaru, Geo Zlotescu, Paul Sterian. O cunoaște pe cea care îi va deveni soție și care reprezintă pentru el întruchiparea feminității. Se însoară și lucrează ca avocat la Contenciosul Băncii Naționale. Odată cu venirea războiului, ca alte mii de români, este mobilizat și lupta pe front până la sfârșit. După război, credincios valorilor în care a fost crescut și la care a aderat, intră fără rezerve în lupta anticomunistă, angajament care îl costă peste 16 ani de închisoare. Versurile de față sunt „fructul” anilor de „pușcărie” cum nu se sfiia să spună. După cum se știe în închisorile comuniste „politicii” – în mare parte intelectuali, nu aveau dreptul să aibă hârtie și creion. Toate aceste poezii au fost memorate de tată și scrise într-un caiet cu scoarțe albastre în primele săptămâni după liberare. Cititorul va judeca dacă își au locul și ce anume loc în literatura interbelică. Cu siguranță însă aceste versuri fac parte din „această nouă literatură de rezistența” despre care Luca Dumitrescu a scris în 1990 în Revista 22 – „literatura de pușcărie”. Astfel, departe de a fi numai expresia unor trăiri personale ele sunt o mărturie a dramei care a măcinat o mare parte a generației lui." (Mira Dumitrescu)