Motivam studiul de față ca pe o încercare de a deschide noi perspective de interpretare în ceea ce privește opera încă învăluită în mister a lui Friederich Holderlin (Romano Guardini vorbește despre a operei sale, socotit în lumea modernă ca fiind (Heidegger), poet al esențelor prin fața căruia realitățile s-au deschis pline de sensul lor desăvîrșit și transcendent, lucru care de altfel soa oglindit în cuvîntul său poetic curgător ce se naște și crește și se stinge nestins în Absolut. Comentariile asupra operei lui Holderlin au mers pînă la nivelul metafizicii și al limbajului (m.a. Heidegger), pînă la idealismul său plin de avînturi metafizice, dar marcat profund de o notă personală, căci, în ceea ce privește esențialul gîndirii, Holderlin soa lăsat învățat în primul rînd de inima sa, și abia apoi de cărți, cum el însuși o spune, regretînd că a trebuit totuși să prin școala omenească. Au fost semnalate analogii între operele lui Holderlin și F.W.J. Schelling, însă, așa cum arată Ernst Cassirer, multe dintre aceste elemente apar deja cristalizate în gîndirea lui Holderlin (vezi versiunea Hyperion. Un Fragment apărută în 1794 în revista ) într-o perioadă cînd Schelling nici nu începuse saosi elaboreze conceptul de filosofie a naturii. Intenția noastră nu este să urmărim relațiile de influență exercitate asupra lui Holderlin de diferiții gînditori pe care acesta i-a cunoscut (în acest sens este notorie prietenia sa cu Schelling și Hegel, admirația sa pentru Fichte și Rousseau), ci mai degrabă să urmărim drumurile ce duc spre esențele metafizice ale gîndirii marelui poet german.
