Icoanele bizantine ale Maicii Domnului

După ce într‑o lucrare precedentă, „Icoană, chipul nevăzutului“, apărută tot la editura Sophia, a definit Icoana în termeni generici, sub aspect teologic,  estetic și tehnic, Egon Sendler își focalizează cercetarea în prezența lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice și liturgice, punându‑i în lumină marile reușite și încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putință – devenirea aproape de două ori milenară.  Într‑o primă secțiune, autorul prezintă așa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viața Maicii Domnului, cu întreaga bogăție de semnificații spirituale pe care reflecția teologică bizantină le‑a atașat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificații care se regăsesc fidel și în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice.  În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionantă tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiție bizantină, dar și dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum și influențele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus.  Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului și a culorilor, dar și luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înțelesurilor duhovnicești, cele care le‑au dat substanța și chip deopotrivă.