Sumar • Editorial: 2084. Casa • Agenda: De ce merită să vii la conferința „Comunicarea agendei urbane” • Centrul Cultural Stavros Niarcos • Muzeul Viitorului, Rio de Janeiro – Cum ne dorim să trăim? • Versailles revizitat • Ocolul orei în 80 de lumi. O conversație cu Livio Dimitriu • Fragmente de oraș plutitor • The Floating Piers sau despre mersul pe apă • Loyly, saună de la malul mării • Eseu: O panoramă marină inedită deschisă prin Infinite Bridge • Desen cu soare prin puterea lunii – de Streken • Teorie: Un oraș prin apele lui • Apertă per la strada fermată • Ce copiem și cum? • Igloo student: Între cer și pământ • Centrul regional al vinului Cricău-Albă • Proiecte: Home of Art – regenerarea unei locuințe interbelice timișorene • Radicalism independent. Birouri în strada Clemenceau • Un bloc ultrasculptural • Îl Locale, braseria din parc • Experiment și inovație – Casa di David • Reabilitarea și refuncționalizare. Palatului Cultural din Blaj
• Dosar: Biennale di Architettura 2016 • Design: Dragoș Motică – simplitate stilistică și formală convertită în obiect de design • Daybed Ulm • Waterscape platforma care te invită să trăiești pe apă • Ocean Kitchen. O mobilă peste apă
Fragment din Editorial de Bruno Andresoiu:
"Vorbind de surprize, prima a fost aceea că nu am fost în stare să găsesc ușa. Privind de dincolo de gard, aleea de acces se înfundă în peretele gri al casei. Surprins, am încercat să găsesc, la vreo fereastră, o privire nu prea ostilă căreia să mă pot adresa întru necesară îndrumare. Iar ghinion. Casa nu cască nicio fereastră, cel puțin nu către partea din care încercam eu să o atac. Pe grîul tencuielii sau ce-o fi fost aia, niște cadre păreau să se decupeze, mărginite însă de nuturi aproape invizibile, care formau o rețea rectangulară și relativ regulată, dar nicio fereastra.
Ușor iritat, l-am sunat pe M ca să mă îndrume către interior. Mi-a întâmpinat deruta cu un hohot de râs și mi-a zis ceva de soiul „ce, ba, arhitectule, nu știi să intri în case d-astea noi?”. Când mă pregăteam să-i zic cu eleganța ca „ba pe-a mă-tii”, poarta gardului s-a deschis lin și în capătul aleii, pe fațada casei, a apărut o poartă din lemn roșcat cu niște butoane pe ea. „Tastează-ți data nașterii și, dacă nu te încurci în cifre, o să poți intra”, mi-a mai șoptit amicul înainte să închidă.
Docil, căci siderat, mi-am tastat cuminte data nașterii pe cifrele touch apărute pe furnirul de mahon lucios. Și mai docilă ca mine, ceea ce s-a dovedit a fi o ușă, s-a deschis fără niciun zgomot și am putut în sfârșit pătrunde în ceea ce mă așteptam să fie un soi de peșteră, dată fiind absența geamurilor. Ei bine, nici pe departe. Spațiul interior al casei nu era acoperit de nimic, cerul cu nori amenințători de care crezusem că voi scăpa intrând, continuă să mă amenințe și deasupra a ceea ce trebuia să fie un înăuntru. Cred că arătăm că un idiot privind în sus când a apărut prietenul, de data asta fără arogantul râs de mai devreme, ci cu o privire profund condescendență."
