Carte

Iisus Christosul - Viata Unui Maestru

de Ramtha

Iisus Christosul - Viata Unui Maestru, Ramtha – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Iisus Christosul - Viata Unui Maestru – Ramtha

În acea dimineață a duminicii de Paști, acela, în furtună, am sărbătorit cu adevărat viața lui Iisus și viața tuturor maeștrilor care au ales să trăiască după calea maestrului. Am sărbătorit învierea lui, am sărbătorit faptul că a trăit cu adevărat că fiul lui Dumnezeu – și din aceasta ne-am bucurat. De asta a putut el să pună totul la bătaie. Era o ființă care era dăruită cu sânge regesc. O entitate pentru care totul se aranja întocmai – și cu siguranță că ar fi putut să seducă, cu puterea aceea. Dar cei care abuzează de puterea asta întotdeauna sfârșesc în cele mai mizerabile dintre vieți. Funcționează pe moment, dar odată și odată tot îi ajunge din urmă. Iisus a fost o entitate care a dat-o la o parte pe femeia pe care o iubea, pe copiii lui, tronul – și care a avut un mesaj. Mesajul era: „Pentru ca eu să fiu regele evreilor, trebuie mai întâi să fiu fiul lui Dumnezeu și, ca urmare, trebuie să îmi trăiesc viața cu refrenul acesta, nu că sunt fiul mamei și al tatălui meu. Toată lumea poate să fie fiul și fiica părinților săi, dar foarte puțini sunt cei care, în cele din urmă, decid să spună, eu sunt sângele regesc al Spiritului meu Sfânt și asta e viața pe care trebuie să o trăiesc.“ • Ramtha

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Iisus Christosul - Viata Unui Maestru?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Iisus Christosul - Viata Unui Maestru și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Iisus Christosul - Viata Unui Maestru

Cine a scris cartea Iisus Christosul - Viata Unui Maestru?

Iisus Christosul - Viata Unui Maestru a fost scrisă de Ramtha.

În ce an a apărut Iisus Christosul - Viata Unui Maestru?

Iisus Christosul - Viata Unui Maestru a apărut în anul 2014. Vezi și topul de cărți din 2014.

Câte pagini are Iisus Christosul - Viata Unui Maestru?

Iisus Christosul - Viata Unui Maestru are 111 de pagini.

La ce editură a apărut Iisus Christosul - Viata Unui Maestru?

Iisus Christosul - Viata Unui Maestru a fost publicată la editura MMS.

Care este cel mai mic preț pentru Iisus Christosul - Viata Unui Maestru?

Cel mai mic preț găsit acum este 25.37 lei.

Există Iisus Christosul - Viata Unui Maestru în format PDF?

Poți verifica Iisus Christosul - Viata Unui Maestru în format PDF.

Cărți scrise de Ramtha

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ramtha. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.