Un poem ce poate fi legat de toată gândirea volumului de fațĂ este iluizia. Sunt aici asocieri de mare profunzime între imagini atât de contrastante, neașteptate în alăturarea lor, încât efectul este în favoarea adevăratei poezii: mareea și dânsul, șopârle subțiri ca fumul de țigară, pădure cu ferestre de fier forj at, mareea care înghite toate femeile și le adunĂ în sĂrutul tău (și aici, eludAm citarea în sine), toate într-un poem ce începe quo steal ce Îți taie respirația lecturii: „pe peretele de un verde turcoaz/ trei pești din bucĂți de icoanAl înoată încet abia respirând/ se opresc când pendulul începe mareea"
