Iluziile literaturii si deziluziile criticii

 Tot ce urmează să susțin în acest eseu nu poate fi de­monstrat cu precizie. într‑un fel, nu fac altceva decât să mă sabotez singur: sunt critic și istoric literar, profesor de lite­ratura la Facultatea de Litere. Am, cum se spune, o „cari­era științifică”. Or, tot ce vă voi povesti în cele ce urmează se așază contra tradiției, care la noi pornește de la Mihail Dragomirescu, a „științei literaturii”. Călinescu ironiza de fi­ecare dată pretențiile pozitiviste ale unor cercetători care au impresia că pot extrage, eventual cu cianuri, ca pe un mine­reu aurifer, adevărul din textul literar. Literatura nu se lăsă disecată cu instrumente științifice. Ca analiză, interpreta­rea, hermeneutica literară folosesc metode riguroase, fac uz sau caz de erudiție, e o altă poveste. Dar nici o interpretare nu va ajunge la Adevăr. Pentru că „adevărul” literaturii nu e unul singur, ci o sumă de multe adevăruri. Fiecare dintre ele depinzând de cititor, de inteligența lui, de cultura lui și, nu în ultimul and, de sensibilitatea lui.