(...) „Ești fericit?", mă întreabă ea după alte câteva clipe de tăcere, în timp ce ochii îi rămân răstigniți în podea. „Foarte rar, spre deloc." îi răspund, cu mâna din nou pe pahar. „Să înțeleg că ești nefericit?", continuă ea, ridicând privirea. „Aproape niciodată...", îi spun, zâmbind, lăsând-o încurcată. „Cum dracu' vine asta? Cum ești atunci?" , ridică ea tonul, vizibil iritată. „Sunt un ne-nefericit", mai spun, înainte de a duce, în sfârșit, paharul la gură. „De asta bei? De ne-nefericire?", zice, încercând să puncteze gratuit. „Eu nu beau...", închei, întorcând invers și ultimul paharul gol de pe masă. „Eu ucid demoni." (...)
