Volum tradus în douăzeci și patru de limbi, desemnat în 1997 „Cartea anului“ de către Time Magazine, finalist la National Book Critics Circle Award și inclus în anul următor pe lista celor trei finaliste pentru Pulitzer Prize.
În după-amiaza zilei de 10 mai 1996, Jon Krakauer a ajuns pe vârful Everest. Nu mai dormise de cincizeci și șapte de ore și suferea din cauza lipsei de oxigen. Când a început periculoasă coborâre de la 8848 de metri (aproape aceeași altitudine la care zboară un avion Airbus), alți douăzeci de alpiniști continuau cu încăpățânare să urce, fără să-și dea seama că deasupra lor cerul se înnorase îngrijorător...
„Munții se urcă nu doar cu pioleți și colțări, ceea ce putem avea cu toții, ci mai ales cu smerenie.“ - Alex Gavan, alpinist
În 1996 Jon Krakauer pornește, alături de Rob Hall, unul dintre cei mai respectați și cunoscuți ghizi montani de mare altitudine din lume, în ceea ce avea să devină aventura vieții sale. Spunând povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial, a zilei în care și-au pierdut viața patru dintre membrii expediției conduse de Hall (inclusiv acesta), Krakauer își îndrumă pas cu pas cititorii de-a lungul expediției, din Kathmandu până pe vârful muntelui, unde mândria, lăcomia, deciziile greșite și ghinionul i-au făcut pe cățărători să cadă pradă furiei neprevăzute a muntelui. Ascensiunea e plină de pericole și îi face pe alpiniști, profesioniști sau nu, să-și dezvăluie adevăratul caracter, slăbiciunile și dorințele cele mai intime pe măsură ce se apropie de scopul călătoriei lor. În aerul rarefiat este o carte foarte bine scrisă și minuțios documentată, care îi atrage pe cititori într-o aventură teribilă, pe viață și pe moarte.
„Krakauer combină perseverență și curajul celei mai de seamă tradiții a jurnalismului de investigație cu rafinamentul și profunda intuiție a scriitorul înnăscut. Relatarea lui despre ascensiunea pe Everest a dus la o reevaluare a alpinismului și a comercializării a ceea ce odinioară a fost un sport romantic, solitar; în timp ce relatarea lui despre viață și sfârșitul lui Christopher McCandless, care a murit de foame după ce și-a măsurat forțele cu sălbăticia din Alaska, este o cercetare profundă și tulburătoare despre ce înseamnă fascinația naturii și efectele nimicitoare ale acesteia asupra minților tinere și curioase.“ - Motivația pentru acordarea Academy Award în Literature de către American Academy of Arts and Letters
Traducere de Ioana Vîlcu
Acum un an, Editura Humanitas publică în limba română, bestsellerul INTO THE WILD, de Jon Krakauer care a inspirat cunoscuta ecranizare omonimă semnată de Sean Penn. În acel volum, Krakauer documenta aventură fatală a lui Chris McCandless, tânărul care renunțase la prieteni și la confort pentru a se repune în legătură cu natura, în sălbăticiile Alaskăi. În realizarea volumului său biografic autorul s-a bazat pe mărturiile celor care l-au cunoscut pe Chris și a căutat, pe baza propriei sale experiențe în sporturile extreme, să înțeleagă nu doar motivele lui Chris, ci și cauzele care au dus la sfârșitul tragic al celui care avea să devină o figură-simbol pentru America anilor 90. Când am citit acel volumul lui Krakauer, nu mi-am dat seama cu ce greutate și cu ce bagaj empiric a intrat jurnalistul american în jocul interpretării acțiunilor și atitudinii lui McCandless – pentru cei care nu au citit În aerul rarefiat, În sălbăticie pare o cronică emoționantă și dedicată, construită cu acea perspectivă din afară a unui jurnalist pasionat de un anume subiect. După ce cîtești însă În aerul rarefiat, realizezi însă că analiza pe care o face Krakauer nu are doar valențe externe, detectiviste, pur observăționale, ci capătă proproții intime și empatice, atâta timp cât însuși autorul a trecut prin situații limită similare.
În aerul rarefiat documentează aventura pe vârful Everest, pe care Krakauer a întreprins-o în 1996, o aventură pe cât de memorabilă și de seducătoare, pe atât de tragică. Având ca misiune realizarea unui articol pentru revista Outside, despre o ascensiune în munții Himalaya, Krakauer, de fel un alpinist pasionat, se decide să ajungă pe acoperișul lumii. E adevărat, în ciuda faptului că Everestul, cu aspectul său scund, îndesat, grosolan cioplit nu oferea provocări tehnice supreme și nici trasee atât de frumoase ca alte vârfuri, rămânea totuși cel mai înalt punct muntos de pe glob, o destinăție pe care niciun iubitor al înălțîmilor nu avea cum să o rateze. Krakauer dezvăluie însă că atingerea Everestului este doar o parte a provocării pentru un alpinist, la care se adaugă însă două experiențe la fel de importante și de dificile: pregătirea ascensiunii și coborârea de pe munte. Ca să ajungi în Himalaya ai nevoie nu doar de condiție fizică solidă, de echipament special și de o călăuză experimentată ci și de… foarte mulți bani (făcând abstracție de costurile de transport și de resurse): permisul pentru cei care vor să facă o ascensiune pe cel mai celebru vârf din Nepal costă nu mai puțîn de 10 000 de dolari iar costul ghidului (căci nici nu se pune problema să urci fără ghid) este de 65 000 de dolari.
Reușind să găsească sprijin financiar din partea revistei, Krakauer pornește cu cele mai bune premise: având parte de un antrenament serios (autorul a făcut mai multe ascensiuni, pe diverși munți și ghețari), de o echipă entuziastă (din care nu lipsesc medici, avocați sau editori de reviste din toată lumea) și de cel mai bun ghid (Ron Hall, liderul expediției era un tip experimentat care urcase de mai multe ori pe Everest), Krakauer pornește ascensiunea, întovărășit de neobosiții șerpași nepalezi. Tensiunea și pericolele aventurii cresc cu fiecare mie de metri parcursă pe verticală: de la căderile de gheață și problemele de aclimatizare inițiale, la altitudinile mai reduse, cutezătorii alpiniști vor trăi experiențe tot mai crunte, dincolo de 5000 de metri: bolovani în cădere, vânt năprasnic cu zgomot de mitralieră, temperaturi de 30 de grade sub 0 și desigur, degerăturile, vertijul și edemul pulmonar cauzate de rarefierea aerului. În mod surprinzător, ascensiunea și atingerea vârfului Everest se dovedesc părțile mai puțîn dificile ale întregii expediții. Adevărata provocare va fi reprezentată însă de coborâre: epuizați, captivi într-o furtună, cu ghizi care au luat decizii discutabile, lotul temerarilor alpiniști se subțiază în câteva zile: nu mai puțîn de 12 oameni își vor găși sfârșitul, în cele mai crunte condiții, undeva imediat sub vârf, pe drumul de întoarcere.
Everestul va căpăta, pentru Krakauer și ceilalți alpiniști o adevărată aură malefică, o întruchipare a tuturor forțelor fizice care va ajunge să otrăvească viețile celor ambiționați să îl cucerească și va lăsă în urmă morți, infirmi, depresii, familii destrămate, prietenii fisurate. Dincolo de cronica unei expedițîi impresionante, într-un loc în care prea puțini reușesc să ajungă, Krakauer oferă o deconstrucție a mitului romantic al armoniei și frumusețîi naturale. Natura descătușată pe Everest pregătește experiențe limită și cicatrici greu vindecabile. Pe acoperișul lumii ne așteaptă mai degrabă un infern, decât un paradis… care nu contenește însă să ademenească, prin cântecul său de sirenă cerească, nenumărați muritori dornici să își testeze forțele și… nebunia.
Sever Gulea, pentru blog.libris.ro
