Cartea In afara eticii? PDF

În afara eticii? Filosofia politică și principiile morale - Eugen Huzum Din Cuprins: ◊ Precizări și justificări terminologice ◊ Despre moralismul realismului radical ◊ Despre realismul moderat ◊ Despre justificarea moralismului ◊ Despre obiecțiile realiste împotriva moralismului Cartea prezintă o examinare a principalelor argumente și contra-argumente avansate de susținătorii realismului în filosofia politică pentru cele două teze metodologice pe care le sprijină: 1) teza că filosofia politică nu este și nu poate fi (doar) o ramură a eticii (în cazul realiștilor moderați); și 2) teza că filosofia politică ar trebui "scoasă în afara eticii" (în cazul realiștilor radicali). Ea argumentează pentru concluzia că realiștii - radicali sau moderați - nu au reușit să pledeze cu succes pentru niciuna dintre cele două teze. Problemele fundamentale ale filosofiei politice sunt, într-o majoritate covârșitoare, probleme de natură normativ-morală sau probleme care comportă și o dimensiune normativ-morală. De asemenea, recursul la principii și valori morale "pre-politice" este imperativ și inevitabil pentru filosofii politici. Realismul radical nu este decât un moralism deghizat, iar exigența sa metodologică - renunțarea la principiile și valorile morale în argumentarea din filosofia politică - este "nerealistă" (imposibil de realizat în practică). Ca atare, filosofia politică nu are altă opțiune decât aceea de a rămâne, în linii mari, ceea ce a fost din-totdeauna: un sector al filosofiei morale, o disciplină ale cărei interese de cercetare se află în continuitate cu cele ale eticii. Așa cum o sugerează și titlul ei, cartea poate fi descrisă și că o (nouă) pledoarie pentru această concluzie generală cu privire la specificul și calea de urmat a filosofiei politice. Fragment din lucrare: "Despre moralismul realismului radical Potrivit cercetărilor mele, recenta ascensiune a realismului a declanșat până în prezent în special două mari dezbateri. Prima dezbatere — la care voi aduce o modestă contribuție în capitolele următoare — este focalizată cu precădere pe întrebarea dacă argumentele realiste ridică, într-adevăr, obiecții valide la adresa moralismului. A doua dezbatere — a cărei problematică va fi discutată în acest capitol — are în atenție în special întrebarea dacă renunțarea la principiile, valorile și temeiurile morale este în principiu măcar posibilă și dacă nu cumva realiștii fac sau sunt nevoiți să facă, la rândul lor, fie și doar implicit, apel la astfel de principii, valori și temeiuri morale. Cea mai complexă argumentare pentru ideea că până și realismul radical este o poziție moralistă a fost oferită, după știința mea, de Eva Erman și Niklas Moller. Realiștii se înșală, au reliefat Erman și Moller, atunci când afirmă că își argumentează (sau își pot argumenta) concepțiile despre legitimitate fără a recurge la valori și principii morale (sau, după cum le place să spună realiștilor, la valori și principii morale „pre-politice"). Ceea ce conferă plauzibilitate concepțiilor realiste este faptul că ele nu ne cer să considerăm drept legitimă orice ordine socială care asigură stabilitatea și securitatea. Și din perspectiva acestor concepții, pentru a fi legitimă, o ordine socială trebuie să satisfacă anumite condiții esențiale, precum acordul autonom sau liber (ori măcar perceput ca fiind liber) al (tuturor) cetățenilor/subiecților ei. Însă aceste condiții nu sunt deloc auto-evidente sau/și nu constituie o trăsătură inerentă a procedurilor și proceselor de decizie politică. Ele nu pot fi întemeiate nici în baza ideii că ar putea constitui rezultatul unor procese sau decizii politice concrete. Altfel spus, pentru a evita circularitatea sau regresul în argumentare, justificarea lor trebuie să transceandă procesele politice existente sau „politica reală" (i.e., justificarea lor trebuie să recurgă la principii care au o validitate independentă de procesele și deciziile politice curente). De ce ar trebui, așadar, că toți (sau măcar suficient de mulți dintre) subiecții unei ordini sociale stabile și sigure să fie de acord (în mod liber) în privința acceptabilității ei pentru ca acea ordine socială să beneficieze de autoritate politică? Singura explicație a faptului că realiștii insistă asupra acestor condiții, observă Erman și Moller, constă în faptul că ei întemeiază în ultimă instanță condițiile legitimității pe o premisă egalitariană, precum premisa îndreptățirii egale a cetățenilor la opinie în privința acceptabilității ordinii sociale sau/și premisa îndreptățirii lor egale de a fi doar subiecții unei ordini sociale pe care o găsesc în mod liber drept acceptabilă. "