Volumului de față reunește — cu prilejul împlinirii în octombrie 2017 a 1230 de ani de la Sinodul VII Ecumenic — în traducerea și prezentarea diac. Ioan I. Ica jr piesele esențiale din dosarul teologic al celei de-a doua faze a disputelor despre icoane și venerarea lor din Bizanțul secolelor VIII–IX. În centru se află tratatele și scrisorile redactate în perioada 810–826 de sfântul Teodor Studitul (759–826), sufletul rezistenței față de a doua iconomahie bizantină. Revenirea controverselor a fost cu putință din pricina reținerii teologice a hotărârii Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din 787, care evita să dea un răspuns pe fond contestării dogmatice a icoanelor de către sinodul iconomah de la Hieria-Vlaherne din 757. Acest răspuns a venit abia între 815 și 826, când, din exil, cuviosul Teodor Studitul a oferit în sfârșit adevărata teologie ortodoxă a icoanelor și venerării lor cu toate distincțiile filozofice, fundamentările biblice și patristice și analizele teologice necesare. La fel ca în cazul Sinodului I Ecumenic, al cărui sens nu poate fi înțeles corect decât prin scrierile sfântului Atanasie cel Mare, că în cazul Sinodului ÎI Ecumenic, care nu poate fi înțeles decât prin scrierile Părinților Capadocieni, sau în cazul Sinodului VI Ecumenic, a cărui hristologie nu poate fi asimilată fără scrierile sfântului Maxim Mărturisitorul, tot așa tratatele și scrisorile sfântului Teodor Studitul sunt indispensabile pentru corecta receptare a Sinodului VII Ecumenic și a tainei Persoanei divino-umane a lui Iisus Hristos, înscrisă pe fața Lui omenească, pecetea întregului parcurs al teologhisirii apostolice și patristice.
