In buncarul lui Hitler

În buncărul lui Hitler. 23 Iulie 1944- 29 Aprilie 1945 Militar de carieră, Bernd Freytag von Loringhoven a avut prilejul să-l vadă pe Hitler, zi de zi, în ultimele luni ale celui de-al Treilea Reich. Deși nu a fost nazist, a trăit ultimele săptămâni ale regimului în buncărul lui Hitler și a reușit să fugă, înainte ca buncărul să fie complet izolat de restul lumii, în 29 aprilie 1945. Capturat de britanici, a avut răgazul să scrie patru carnete de însemnări, după care a tăcut, timp de 60 de ani. Fraincois d'Alancon reporter principal al ziarului La Croix, a fost cel care l-a convins să-și depene amintirile din ultimele nouă luni ale celui de-al Treilea Reich. Bernd Freytag von Loringhoven a jucat un rol secundar, în preajma unor personalități de prim rang. Fiind aghiotant al generalilor Guderian și Krebs, a asistat zi de zi la reuniunile de analiză a situației militare conduse de Hitler și, prin natura atribuțiilor, a fost în legătură cu toate fronturile de luptă. Povestirile sale, cu atât mai emoționante cu cât sunt lipsite de orice teatralism inutil, descriu paralizia, întreruptă de entuziasmul unor speranțe iluzorii — ,armele secrete", ofensiva din Ardeni, armata generalului Wenck, care să epresurizeze Berlinul deja ocupat până când, la finele lui aprilie, toată lumea a înțeles că nu mai există absolut nicio speranță. Loringhoven are darul de a surprinde esențialul în portretele pe care le face protagoniștilor — de la Goring la Keitel, de la Himmler la Bormann, de la Goebbels la Ribbentrop. Reînviind atmosfera acelor momente, el este cronicarul din interior, care ne prezintă toate etapele înfrângerii și strategiile personale ale celor din vârful puterii. Loringhoven zugrăvește o frescă veridică a lui Hitler, așa cum era acesta în ultimele luni de război: supraviețuitorul unor atentatori pe care s-a răzbunat cumplit, stăpânul războiului, ascuns într-un buncăr de unde încerca să smulgă o victorie spectaculoasă, Fuhrer-ul unui imperiu ajuns în ruine. În felul acesta, o mărturie, unică de felul ei, ne oferă o admirabilă lecție: istoria este cel mai bun antidot împotriva speranțelor iluzorii.