PDF

Cartea In cautarea centrului pierdut PDF

de Corina Ciocarlie

In cautarea centrului pierdut, Corina Ciocarlie – copertă

Cauți Cartea In cautarea centrului pierdut PDF de Corina Ciocarlie? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat In cautarea centrului pierdut - Corina Ciocarlie

De la 1918 încoace, fostele provincii ale imperiului austro-ungar navighează curajos împotriva unui curent istoric indicând invariabil Estul în care ele refuză cu încăpățânare să-și găsească noul Centru coagulant. Alcătuirea imperiului habsburgic din țări care gravitau în jurul Austriei a generat tensiune între centru și periferie, tot mai acută pe măsură ce a slăbit centrul (între sfârșitul secolului XIX și primul război mondial). Acest raport conflictual a ajuns principala problema ce s-a pus Vienei, precum și părților constitutive ale Imperiului. Întrucât reflexul în literatură al realităților e decalat în timp, problema a fost dezbătută de scriitori după sfârșitul monarhiei austro-ungare. Curând, ceea ce era problematică literară s-a transformat în realitate biografică, de vreme ce criza interbelică produsă de nazism i-a determinat pe intelectuali să se exileze, părăsind nu numai centrul de multă vreme vid ci și, în alte cazuri, fosta periferie, formată acum din state independente. Mai mult, chiar și după ce Germania nazistă a fost învinsă, exodul a continuat, provocat de alt totalitarism, comunist. Eseul de față analizează ambele aspecte, relația Centru/Margine și exilul. Lui Musil, Broch, Roth, Zweig, Kundera, Gombrowicz, li se alătură scriitori care au părăsit Transilvania sau Bucovina, foste provincii ale imperiului: Slavici, Rebreanu, Cioran, von Rezzori. Dată fiind capacitatea lui inepuizabilă de a pendula între două lumi, obsesia permanentă de a ieși în afara Centrului, emigrantul rămâne figura cea mai interesantă a romanelor agoniei imperiale, premonitorie pentru destinul «nomad» al autorilor înșiși. Adevărații eroi fondatori ai Mitteleuropei sunt ființe migratoare, în căutarea unor teritorii încă neexplorate, a unei geometrii suficient de flexibile pentru a le permite să-și definească un nou centru de greutate și o nouă rază de acțiune. După dispariția dublei monarhii k und k, supraviețuitorilor nu le rămâne decât să se adapteze lumii noi, fie cu speranța de a grefa valorile spirituale pierdute pe trunchiul statelor naționale născute din cenușa imperiului, fie în căutarea unui alt Centru, numit, de la caz la caz, Paris, Londra, Buenos Aires ori New York. Între 1918 și 1938, mulți dintre cei care crezuseră în vechile valori aleg - de bunăvoie sau siliți de împrejurări - calea exilului. Departe de a consemna o ruptură brutală, decizia lor nu face decât să prelungească vocația centrifugă a unei lumi împinse mereu la margine, expulzate din matricea vieneză de mișcările peristaltice ale începutului de secol XX. Fragment din cartea "În căutarea centrului pierdut" de Corina Ciocârlie "În acea frumoasă - și de acum celebra - zi de august a anului 1913, o depresiune barometrică evoluează nestingherit dinspre Atlantic către aria de presiune ridicată deasupra Rusiei. Deși răsăritul și apusul soarelui, fazele lunii și ale inelelor lui Saturn par a fi în concordanță cu prevederile anuarelor astronomice, forță centrifugă acționează destabilizator chiar din startul romanului lui Musil. Sute de stridențe se împletesc într-un ''zgomot țepos" grație căruia călătorul revenit după o lungă absență ar putea recunoaște cu ochii închiși că se află în Viena imperială. Ca toate metropolele, aceasta e compusă din neregularități, schimbări, deplasări de teren, pierderi de ritm, ciocniri de obiecte și împrejurări, din străzi pavate și nepavate, dintr-o mare pulsație ritmică și din veșnica discordie a unor tendințe contradictorii, aidoma “unui fluid fierbând în clocote aflat într-un recipient format din materialul durabil al caselor, legilor, ordonanțelor și tradițiilor istorice." Dacă micul castel închiriat de Ulrich la întoarcerea în țară a fost odinioară o reședință de vară în afara zidurilor Vienei, el și-a pierdut rostul când marele oraș s-a întins cuprinzându-l și transformându-l proprietate oarecare, aflată la capătul unuia dintre „acele cursuri de trafic lungi și întortocheate care pornesc radial din centrul orașului, străbat cartierele înconjurătoare și ajung la periferie." În picioare la una din ferestre, omul fără însușiri poate număra acum cu ceasul în mână defilarea futuristă a automobilelor, tramvaielor și trecătorilor, calculând viteza, unghiul, forțele dina-mice ale maselor în mișcare, care atrag privirea cu iuțeala fulgerului, „pentru a-i rezista, pentru a i se smulge, pentru ca apoi să țâșnească iarăși să se arunce după următoarea formă în mișcare"."

Cauți In cautarea centrului pierdut în format PDF? Gândește-te la Corina Ciocarlie.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Corina Ciocarlie a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Corina Ciocarlie a investit-o în In cautarea centrului pierdut.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre In cautarea centrului pierdut

Cine a scris cartea In cautarea centrului pierdut?

In cautarea centrului pierdut a fost scrisă de Corina Ciocarlie.

Câte pagini are In cautarea centrului pierdut?

In cautarea centrului pierdut are 208 de pagini.

Unde găsesc In cautarea centrului pierdut în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite In cautarea centrului pierdut?

Compară prețurile pe pagina cărții In cautarea centrului pierdut sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Corina Ciocarlie

Ai mai jos lista de cărți scrise de Corina Ciocarlie. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.