Cartea In cel mai intunecat colt PDF

New York Times Bestseller   Atunci când tânăra și adorabila Catherine Bailey îl întâlnește pe Lee Brightman, parcă nu-i vine să creadă ce noroc a lovit-o. Splendid, carismatic și un pic misterios, Lee pare mult prea perfect pentru a fi adevărat. Dar ceea ce începe ca un șir de atenții copleșitoare și cu partide de sex spontane și pasionale se transformă în gelozie și furie, iar Catherine descoperă în curând ca ochii albaștri fermecători ai lui Lee și trăsăturile lui angelice ascund o natură violentă. Tulburată de comportamentul lui din ce în ce mai haotic și obsesiv, ea încearcă să rupă relația. Apelând la prieteni pentru ajutor, e șocată să afle că aceștia nu o cred. Aproape complet izolată și împinsă în cel mai întunecat colț al propriului univers, Catherine planifică disperată o cale de ieșire. Patru ani mai târziu, Lee a ajuns în spatele gratiilor, iar Catherine – care acum își spune Cathy – încearcă să-și reconstruiască viața într-un nou oraș. Deși trupul i s-a vindecat, trauma din trecut încă o mai bântuie. Până ce Stuart Richardson, noul și atractivul ei vecin, se mută alături. Încurajând-o să își înfrunte temerile, el aprinde scânteia speranței pentru a iubi din nou și a avea o viață normală. Până în ziua în care sună telefonul…   Verifică-ți încuietorile ușilor și geamurilor casei și lasă-te pe mâna acestui thriller obsedant. - Karin Slaughter   Această intensă, captivanta prezentare a violenței domestice și consecințelor ei fac ca lectura să fie de neoprit. Un debut strălucit. - SJ Watson   Perspectiva puternică a lui Haynes asupra violenței domestice este tulburătoare, și totuși lipsită de senzaționalism. Este o carte captivantă, cu o temă a cărei importanță nu poate fi subliniată de ajuns. - The Guardian Fragment din romanul "În cel mai întunecat colț" de Elizabeth Haynes: "Atacul de panică m-a lovit chiar în dimineața asta, după ora 4. Am încercat să dorm, dar desigur că nu am fost în stare. Stăteam întinsă în pat, gândindu-mă la tot și în același timp încercând să nu mă gândesc. M-am pus în pericol ieșind în oraș. Apartamentul se simțea invadat, la fel ca mine, deși mi se întâmplase afară pe stradă. Îi simțeam prezența peste tot. Un singur lucru m-ar fi făcut să mă simt mai bine, așa că m-am ridicat și am început verificarea. Prima verificare nu mi-a calmat panică și mi-am dat seama că mă simțeam în continuare contaminată de el, așa că mi-am dat jos toate hainele și le-am aruncat într-un sac de gunoi de culoare neagră. Am împrăștiat tot conținutul genții pe dulapul din bucătărie și apoi am îndesat și geanta în coș. Am scos sacul de gunoi pe palier. M-am băgat în duș și am început să-mi frec capul până la picioare încercând să arunc senzația de Robin de pe mine. Pielea era înroșită când am terminat. M-am spălat pe dinți până mi-au sângerat gingiile, am făcut gargară cu apă de gură și m-am îmbrăcat într-o pereche curată de pantaloni de jogging și un tricou. După asta, am verificat din nou apartamentul. Nu era bine. O jumătate de oră mai târziu, în timp ce stăteam pe marginea toaletei, verificând prostia aia de geam din baie care nici măcar nu se deschide, mi-am dat seama că mă simțeam pătată în continuare. Erau lacrimile, curgându-mi pe obraz, murdărindu-mi pielea fierbinte. M-am dezbrăcat încă o dată. Hainele pe care le luasem curate din dulap... le-am băgat și pe acestea în coșul cu rufe. Înapoi în duș. Timp de treizeci de minute am stat acolo, lăsând apa să curgă pe pielea mea, deși mă înțepa de la cât frecasem înainte, încercând să mă conving că sunt curată. Nu mai e nimic, mi-am zis. El e plecat, nu e nicio urmă de el. El nu e aici. Încă întinată, mi-am luat peria de unghii și săpunul antibacterian și am început să frec. De data asta, când am terminat, apa care se scurgea era rozalie. Mi-a adus aminte de ceva vag, dureros, ca o rană din trecut. Am stat pe marginea căzii, înfășurată într-un alt prosop curat, foarte obosită ca să mai încep încă o dată, dar știind că va trebui. Când în sfârșit am terminat totul, din nou, în continuare învehtă în prosop, am pus o bluză curată și o pereche de dresuri din dulap. Era rău. Eram blocată. Imboldul de a începe din nou, de a o face bine, doar încă o dată, ca să fiu sigură, ca să fiu absolut sigură că apartamentul e securizat, era foarte puternic. Mi-era frig, aveam frisoane și senzația hainelor pe pielea mea era iritantă, mă zgâriau ; deloc liniștitoare. Am făcut singurul lucru pe care puteam să-l fac: m-am dus la ușă și am început din nou. La 4 și jumătate, eram atât de obosită, încât fizic nu mai eram în stare de nimic."