In dialog

    Filosofii ar trebui să se însoare? Sau, altfel spus, căutarea înțelepciunii este compatibilă cu viața lângă o femeie?     În acest sens, este celebra povață pe care i-o dă Héloise iubitului ei, Abélard, filosoful medieval: „Să te îndepărtezi, fie și pentru un moment, de filosofie înseamnă aproape același lucru cu a o abandona.” Sau „Ce poate fi mai păgubos și deplorabil decât să vezi un bărbat pe care natura l-a creat pentru o lume întreagă supus unei singure femei?” Pe câțiva bărbați ai istoriei gândirii trupul femeii i-a lăsat indiferenți: Newton, Robespierre, Kant. Într-o carte despre viața sexuală a lui Immanuel Kant, Jean-Baptiste Botul arată că celibatul, „departe de a fi o problemă contingentă, ține de însăși esența filosofiei.” Argumentul este unul istoric: în secolul al XVII-lea Descartes, Spinoza, Pascal, Leibniz, Malebranche, Gassendi, Hobbes au rămas celibatari. În secolul al XVIII-lea nici Hume, Voltaire, Kant nu au încercat aventura conjugală. În secolul al XIX-lea s-au căsătorit Hegel, Fichte, Schelling, Comte, Marx, dar nu și Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard. Botul recunoaște că s-a încheiat o epocă în care filosoful celibatar nu era o curiozitate, dar va deveni una ca atare datorită victoriei în filosofie a stării conjugale. O istorie de peste 25 de secole în care filosofii s-au „clonat” între ei, fără sex, „prin afiliere, agregare, prietenie.” Conform acestei teze, filosofia s-a îmbolnăvit de moarte o dată cu filosoful căsătorit și a murit când acesta a devenit profesor de filosofie.       CUPRINS: CUVÂNT ÎNAINTE I. DESPRE O NOUĂ POSIBILITATE DE ÎNȚELEGERE A „FILOSOFIEI CREȘTINE"      I.1. Filosofia de la criză la restabilirea demnității     I.2. Filosofia creștină     I.3. Provocarea filosofiei   II. ASPECTE ISTORICE PRIVIND CONCILIUL DE LA NICEEA ȘI DOCTRINA ARIANISTĂ ÎN SECOLUL AL IV-LEA d. Hr. 19     II.1. Doctrina lui Arie     II.2. Sinodul de la Niceea     II.3. Arianismul până la Teodosie cel Mare (379-395)   III. ORTODOXIA ROMÂNEASCĂ ȘI SOCIETATEA CIVILĂ     III.1. O poveste despre societatea civilă     III.2. Biserica - o comunitate de tip nou și problema teologico-politică     III.3. Ortodoxia între Națiune și Societatea civilă     III.4. Lobby-ul ortodox - modelul post-bizantin   IV. FILOSOFIE ȘI RELIGIE LA ÎNCEPUTUL MILENIULUI AL TREILEA DE CREȘTINISM   V. PERSPECTIVA HABERMASIANĂ ASUPRA RELIGIEI — UN PUNCT DE PLECARE ÎN ANALIZA RELIGIEI ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ     V.1. Sfera publică și teoria societății actuale     V.2. Dialectica secularizării - rațiune și religie     V.3. Fundamentalismul religios   VI. IUDEO-CREȘTINISM — DE LA ISTORIE LA INTERPRETARE (RELIGIOASĂ, FILOSOFICĂ, IDEOLOGICĂ)     VI.1. De ce această sintagmă prezintă interes?     VI.2. „Iudeo-Creștinismul" în antichitate     VI.3. Mircea Eliade: iudeo-creștinism și valorizarea istoriei     VI.4. Iudaism, creștinism și modernitate     VI.5. În loc de concluzii: pentru un proiect hermeneutic în cultura europeană   VII. REDUCȚIONISM ȘI METODOLOGIE ÎN ISTORIA RELIGIILOR. RELAȚIA DINTRE FENOMENOLOGIE ȘI ABORDAREA COGNITIVĂ A FENOMENULUI RELIGIOS     VII.1. Semnificațiile conceptului de istorie la Mircea Eliade     VII.2. Fenomenologie sau istorie în analiza fenomenului religios     VII.3. Reducționism și antireducționism     VII.4. Antireducționismul și antiistorismul lui Mircea Eliade     VII.5. Perspectiva cognitivă este reducționistă?     VII.6. Concluzie. Istorie, fenomenologie și analiza cognitivă a fenomenului religios   VIII. CLONAREA PRIN SPIRIT SAU DESPRE FERTILITATEA "LUCRULUI ÎN SINE"     VIII.1. Preliminarii diseminante     VIII.2. Deconstrucția și reconstrucția kantiană     VIII.3. Interpretarea metafizicii kantiene     VIII.4. Lucrul în sine     VIII.5. Ezitările franceze și programul german în interpretarea filosofiei kantiene