In fiction we trust

12 autori din România, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii (cinci filozofi, un elenist, un istoric, doi sociologi, un economist, un antropolog și un regizor și profesor de teatru) ne istorisesc în acest volum despre modul în care ficțiunea și non-ficțiunea se întrepătrund în cunoașterea realității.   Fiction-non-fiction (Cătălin Partenie) • Despre ficțiune (Stephen Halliwell) • Thucydides Mythistoricus (Zoe Petre) • Minciuna nobilă a legiuitorului? Adevăr și ficțiune în convingerile morale și politice ale lui Rousseau (David Lay Williams) • Despre fantezie la Brentano și Husserl (Ion Tănăsescu) • Minciuni în care nu totul e fals. Levinas, filozofie și ficțiune (William Buckingham) • Spunerea de povesti în economie (Deirdre N. McCloskey) • Ficțiune și interpretare în sociologie (Lazăr Vlăsceanu) • Nu vom fi niciodată postmoderni. Ficțiune și autenticitate (Vintilă Mihăilescu) • Dragă mincinosule. Actorie, amăgire și spectatorul inteligent (Vladimir Mirodan) • Despre iepuri și oameni. Ficțiunea în modelarea științifică (Roman Frigg) • Cunoaștere și ficțiune (Alfred Bulai) Fragment din carte: "1.3. Adevăr, minciuni și ficțiuni în „A patra plimbare" Distincția lui Rousseau între adevăruri generale și adevăruri particulare formează suprastructura fundamentală a definițiilor sale viitoare pentru adevăr, minciună, escrocherie, calomnie și născociri în „A patra plimbare". Cu alte cuvinte, varietățile sale de falsitate depind de relația lor cu adevărul general sau abstract. Presupunerea de la care pleacă e ca falsitatea, de orice fel, pornește de la fapte particulare sau empirice. Dar o simplă deviere de la astfel de adevăruri mărunte nu constituie în mod obligatoriu o „minciună". Asta deoarece minciuna e o categorie normativă. Rousseau nu poate defini sau înțelege ceva ca fiind minciună fără să judece negativ acel ceva — nu există „minciuna și atât", în sens strict. Nu trebuie totuși să ne pripim. Trebuie mai întâi să urmărim alte câteva distincții. Rousseau stabilește două categorii majore ale falsității: mîn-ciunile și ficțiunile. Ambele au la bază fapte empirice, dar se diferențiază considerabil în privința caracterului lor moral. Minciunile alterează adevăruri particulare cu intenția de a submina dreptatea, aceasta fiind înțeleasă ca imparțialitate. Acest lucru devine limpede când Rousseau definește cele trei subspecii ale minciunii: înșelăciunea, escrocheria și calomnia. înșelăciunea presupune alterarea faptelor cu intenția de a obține niște avantaje pentru sine; escrocheria presupune alterarea faptelor cu intenția de a obține avantaje pentru alții, iar calomnia presupune alterarea faptelor cu intenția specifică de a răni pe altcineva (Reverii, I, p. 1029). Fiecare definiție presupune atât intenție, cât și nedreptate (părtinire). Rousseau reflectă asupra acestui fel de minciună în Scrisoare către Beaumont, unde descrie minciunile pe care le găsește în cărțile academice: „Am găsit numai Șarlatani, care și-au făcut o joacă din a-i înșela pe oameni, neavând nicio altă Lege decât interesul propriu, niciun alt Dumnezeu în afară de reputația lor; grăbiți să-i compromită pe conducătorii care nu-i tratează așa cum doresc și încă și mai grăbiți să preamărească inechitatea care îi plătește" (Beaumont, IV, p. 967). Acești mincinoși consideră adevărul neplăcut în măsura în care le amenința interesele private. Așa că înșelătoriile lor sunt minciuni exact în sensul pe care îl dă acestora Rousseau în „A patra plimbare". "