Carte

In honorem Sofia Popescu

de Studii juridice

In honorem Sofia Popescu, Studii juridice – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat In honorem Sofia Popescu – Studii juridice

Aparținătoare a primei generații de cercetători formată și afirmată în cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, cercetătorul științific emerit și profesorul universitar dr. Sofia Popescu se înscrie printre fondatorii și promotorii noii direcții în teoria, filosofia și epistemologia dreptului din țara noastră, cu contribuții însemnate la continuarea preocupărilor și dezvoltarea acestor domenii, din păcate relativ marginalizate, ale refiecției juridice românești. La ceas aniversar, când bilanțul realizărilor profesionale devine cel mai pregnant și semnificativ, colegii și colaboratorii de peste timp și-au înfăptuit gândul frumos de prețuire și recunoștință sub forma unor studii cuprinse într-un volum care se vrea deopotrivă Ad honorem... și Liber amicorum prof. Sofia Popescu!

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi In honorem Sofia Popescu?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând In honorem Sofia Popescu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre In honorem Sofia Popescu

Cine a scris cartea In honorem Sofia Popescu?

In honorem Sofia Popescu a fost scrisă de Studii juridice.

În ce an a apărut In honorem Sofia Popescu?

In honorem Sofia Popescu a apărut în anul 2016. Vezi și topul de cărți din 2016.

Câte pagini are In honorem Sofia Popescu?

In honorem Sofia Popescu are 391 de pagini.

La ce editură a apărut In honorem Sofia Popescu?

In honorem Sofia Popescu a fost publicată la editura UNIVERSUL JURIDIC.

Care este cel mai mic preț pentru In honorem Sofia Popescu?

Cel mai mic preț găsit acum este 49 lei.

Există In honorem Sofia Popescu în format PDF?

Poți verifica In honorem Sofia Popescu în format PDF.

Cărți scrise de Studii juridice

Ai mai jos lista de cărți scrise de Studii juridice. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.