Carte

In lupta cu gandurile

de Evagrie Ponticul

In lupta cu gandurile, Evagrie Ponticul – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat In lupta cu gandurile – Evagrie Ponticul

Început odată cu retragerea în 273 în deșert a lui Antonie cel Mare, monahismul egiptean e una din cele mai formidabile aventuri spirituale din istoria umanității. Izolați de lume, de lucruri și de oameni, asceții descoperă că rădăcina ultimă a păcatului cu fapta stă înăuntrul minții lor, în gândurile pătimașe insuflate de demoni; ele împiedică mintea de la rugăciune, contemplare și vederea lui Dumnezeu. Trecând prin experiența aspră a ispitelor, monahii devin specialiști în războiul nevăzut cu gândurile și demonii. Experiența ascetică a părinților pustiei a fost sistematizată în mod strălucit de avva Evagrie Ponticul († 399). În scrierile cuprinse în volumul de față — și traduse pentru prima dată în limba română — el oferă atât catalogul principalelor opt gânduri demonice care-l chinuie pe om, cât și remediile lor ascetice în pagini antologice de psihologie și demonologie ascetică. La acestea se adaugă un unic în felul lui manual-arsenal practic de combatere a sugestiilor gândurilor demonice sub forma a 498 de citate biblice prin care mintea poate replica diverselor ispite după modelul Mântuitorului în deșertul Karantaniei. Într-o epocă a tiraniei mediilor și tentațiilor virtuale, actualitatea lecțiilor ascetice ale acestor scrieri fundamentale pentru orice creștin duhovnicesc se impune cu o evidență care nu mai are nevoie de nici o demonstrație.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi In lupta cu gandurile?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând In lupta cu gandurile și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre In lupta cu gandurile

Cine a scris cartea In lupta cu gandurile?

In lupta cu gandurile a fost scrisă de Evagrie Ponticul.

În ce an a apărut In lupta cu gandurile?

In lupta cu gandurile a apărut în anul 2006. Vezi și topul de cărți din 2006.

Câte pagini are In lupta cu gandurile?

In lupta cu gandurile are 376 de pagini.

La ce editură a apărut In lupta cu gandurile?

In lupta cu gandurile a fost publicată la editura DEISIS.

Care este cel mai mic preț pentru In lupta cu gandurile?

Cel mai mic preț găsit acum este 43 lei.

Există In lupta cu gandurile în format PDF?

Poți verifica In lupta cu gandurile în format PDF.

Cărți scrise de Evagrie Ponticul

Ai mai jos lista de cărți scrise de Evagrie Ponticul. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.