E limpede că Ieremia Lenghel rămâne, în oricare din ipostazele sale, profesionale ori extraprofesionale, un suflet extrem de sensibil, excesiv de introverit şi preocupat mereu de a-şi pune propria persoană în relație cu marile dileme/provocări existenţiale.
Cartea de faţă confirmă regula, zen-ul nefiind altceva decât una din ipostazele aspirației ființei spre pacea interioară, spre calmul şi împăcarea contrariilor, a lumii obiective cu propria subiectivitate. Doar că, pentru poetul-doctor Lenghel, zen-ul nu este un scop în sine şi nici un capăt de drum, ci un proces, o cale la capătul căreia răsar atât bucuriile cât şi decepţiile. El nu este un „împlinit”, un „fericit", ci un veşnic şi umil „ucenic”. Pentru el, a fi „în prag" nu este altceva decât a şti că trebuie să meargă mai departe. - Vasile Igna
