Inchisoarea noastra cea de toate zilele vol. 3

În cel de al treilea volum al memoriilor lui Ion Ioanid, cititorul va descoperi că românii au avut parte de două feluri de închi-sori: cele propriu-zise, unde autorul a stat închis în perioada 1959–1964, și o alta mai mare, adică România întreagă, iremediabil deformată de regimul comunist, față de care, pentru un deținut politic, închisoarea cea adevărată și de toate zilele, cu infinitul său șir de suferințe, era, paradoxal, preferabilă din punct de vedere moral. Explicația o primim chiar de la Ion Ioanid, care, alegând exilul, a căutat deplină eliberare: „S-ar putea spune că închisoarea a fost un fel de muzeu în care s-a păstrat o parte din mentalitatea societății românești, cu calitățile și defectele ei, așa cum s-a închegat în perioada dintre cele două războaie. Pusă la adăpost după gratii și între zidurile «muzeului», n-a suferit aceleași deteriorări că partea rămasă expusă intemperiilor de afară. Statuia omului de caracter pe care o admiraserăm afară a rămas intactă și în închisoarea-muzeu, unde nouă, deținuților, ne-a servit în continuare drept model“. ION IOANID s-a născut în 1926, la 28 martie, la moșia tatălui său din comuna Ilovăț, județul Mehedinți. Tot acolo, în casa părintească, a fost botezat de preotul din sat. Nas l-a avut pe Octavian Goga, căruia tatăl lui, Tilica Ioanid, i-a fost „prieten nedespărțit de-a lungul întregii vieți atît de agitate a generației lor, de la înfăptuirea României Mari și în perioada dintre cele două războie mondiale". Ion Ioanid a urmat cele patru clase primare la școala din satul natal. Liceul l-a făcut la București: primele șase clase la Colegiul Național „Sf. Sava" și ultimele două la Liceul „Spiru Haret". Bacalaureatul și l-a luat în 1944, împreună cu absolvenții liceelor din Turnu Severin, în localul școlii din comuna Șișești, comuna în care, din cauza bombardamentelor anglo-americane, se aflau refugiați și profesori, și candidați. În toamna aceluiași an, din cauza invaziei sovietice, ajungînd cu întîrziere în București, a pierdut termenul de înscriere la facultate. În 1945, a intrat la Facultatea de Drept, dar în anul III a fost exmatriculat din cauza „originii sociale nesănătoase". Arestat în 1949, a fost eliberat după numai cîteva zile, pentru ca în 1952 să fie din nou arestat, judecat și condamnat, pentru „înaltă tradare", la 20 de ani munca silnică. A fost eliberat după 12 ani, în 1964, în urma decretului nr. 411 de grațiere a deținuților politici. În 1969 a plecat în străinătate; în R.F. Germania i s-a acordat azil politic, statut de care s-a bucurat pînă la moartea sa. Stabilit la Munchen, a lucrat în primul an ca muncitor necalificat. După aceea, timp de douăzeci de ani, pînă la pensionare, a fost crainic la secția română a postului Radio Europa Liberă. A murit pe 12 octombrie 2003, la Munchen, unde a și fost înmormîntat alături de soția sa, Nora Ioanid.