Indistinctia

Indistincția. O cronică a sfârșitului politicii românești. Primul volum de publicistică al unui specialist imparțial în știința politică, din care poți reconstitui transformările și moartea politicii românești. Conține articole publicate de-a lungul timpului în Ziarul financiar, Prezent Adevărul, Cuvântul și Idei în dialog. Răsturnarea comunismului și transformarea postcomunistă nu au întemeiat în România - sau în orice altă societate născută din resturile leninismului - un popor nou, o națiune creată printr-un legământ reciproc încheiat împotriva oricărei forme de dependență, de putere discreționară, de abuz, de muncă zadarnică, de dispreț față de demnitatea persoanelor și de idolatrie. Scoși, aproape împotriva voinței lor, din robia faraonică a comunismului, românii s-au grăbit să se închine vițeilor de aur ai intereselor private, averilor câștigate fără efort, iresponsabilității, incompetenței, înclinațiilor populiste și popularității imediate. După 1989, ei par să nu mai fi avut răbdare să aștepte ca legile să fie scrise de la altitudinea unei gândiri temeinice. Un deșert fără norme, trasee prestabilite și direcții calculate li s-a părut preferabil oricărei hărți ce promitea o țară guvernată de legi și nu condusă de oameni. În termeni topografici, inconvenientul oricărui deșert este indistincția. Pe oriunde ai trece, peisajul arată la fel. Poți călători pe distanțe mari cu sentimentul că împrejurimile sunt aceleași și că, în fapt, nu ai schimbat nicidecum locul. Este nevoie, de aceea, pentru a străbate deșertul, să privești nu în jur, ci în sus, către astrele nopții. Sunt singurele care îți pot indica direcția. Pentru comunitățile politice care se deplasează de la un regim de supunere la unul de libertate, acești luminători nocturni sunt ideile. Atunci când nu se lăsă călăuzit de idei, nimeni nu mai este cu adevărat capabil fie să indice o direcție politică oarecare, fie să spună dacă direcția în care societatea este purtată de inerția comportamentelor colective și de ineficiența actelor de guvernare este una greșită sau corectă. Într-o asemenea situație, dacă există vreo direcție de urmat, aceasta se cuvine găsită prin întoarcere la ordinea ideilor și nu prin recurs la cea a opiniilor aleatorii, înfășurate în jurul unor imagini și evenimente efemere. - Daniel Barbu