Prin inima am trait, prin inima mor!
Guvernul francez primeste o invitatie speciala din partea primului Barbu Stirbei, care roaga sa i se trimita din Franta un medic capabil sa organizeze serviciul sanitar militar si chiar cel civil. Dupa avizul facultatii de medicina din Paris, guvernul francez recomanda, pentru asemenea misiune importanta, pe medicul Francois Charles Davila. Primind propunerea, Davila paraseste ideea de a mai urma cursul la Val de Grace si astfel se indreapta spre Tara Romaneasca, unde ajunge la 13 martie 1853, prin punctul Giurgiu. Davila, sosit in tara, gasi o stare sanitara ingrijoratoare. Afara de cativa medici romani de valoarea unui Cretulescu, Polizu, etc., viata si sanatatea oamenilor erau la cheremul doctorilor straini, care nu aveau nimic cu aspiratiile noastre si care nu puteau sa vada cu ochi buni nici o tendinta de inaltare si de civilizare. Intr-un asemenea mediu, Davila a trebuit sa lucreze si sa creeze cu mari sfortari si piedici. Odata intrat in functie, Davila vede trista realitate. Spitalul este supraincarcat cu bolnavi, atinsi de tifos, iar serviciile sanitare de la trupe erau aproape inexistente. Cu toata lipsa de mijloace si ajutoare, Davila se pune pe lucru si are satisfactia a vedea progresele ivindu-se repede. Astfel in cateva saptamani, el vindeca bolnavii din spital, care pana atunci erau lasati la voia intamplarii, neingrijiti si nehraniti cum se cuvine. Rezultatele frumoase erau datorate nu numai agerimii sale de spirit, dar si vointei, perseverentei si muncii sale supraomenesti.
