Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare

Dacă o femeie iubește mai mulți bărbați (repet, ALTFEL pe fiecare!), ei nu-i sunt recunoscute disponibilitățile și rafinamentul emoțional. Dimpotrivă, este considerată superficială, îmatură, frivolă, nedemnă, curvă. Dacă un bărbat iubește mai multe femei (altfel, da?), este egocentric, desfrânat, vicios, narcisic. Nimeni nu vede că inima lui s-a extins, că sentimentele s-au îmbogățit, că ceva a înflorit în sufletul lui (sau în aura lui, pentru clarvăzători). Iubirea este ceva atât de bun, atât de hrănitor, atât de frumos, încât ar trebui încurajată să se desfășoare, să se răspândească, să expansioneze. Însă lucrurile stau exact pe dos. Partenerii de cuplu se pot iubi între ei, însă nu mai mult, un părinte își poate iubi copiii, însă nu și pe ai altora. Tocmai pentru că aceste experiențe nu-mi sunt străine pot să vorbesc despre ele. Sunt și ale mele și ale celor care mi le-au încredințat, apărați de confidențialitatea dialogului terapeutic. Se întâmplă peste tot unde există bărbați și femei laolaltă cu reguli și norme elaborate cu mult timp în urmă și menținute inconștient în zilele noastre. Autorul