Infractiunile contra vietii in noul Cod penal

Lucrarea Infracțiunile contra vieții în noul Cod penal tratează grupul de infracțiuni contra vieții în lumina noului Cod penal, desigur, cu referiri și la vechiul Cod. Infracțiunile care aparțin acestui grup și care, implicit, fac obiectul analizei noastre sunt următoarele: Omorul (art. 188 NCP), Omorul calificat (art. 189 NCP), Uciderea la cererea victimei (art. 190 NCP), Determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191 NCP), Uciderea din culpă (art. 192 NCP). Conținutul lucrării este structurat pe șapte capitole. Primul capitol prezintă o analiză generală a infracțiunilor contra vieții, istoricul incriminării infracțiunilor contra vieții, cadrul de incriminare a infracțiunilor contra vieții în alte state, dar și metodologia de investigare criminalistică a infracțiunilor contra vieții; celelalte capitole, afară de ultimul, prezintă o analiză teoretico-practica detaliată a conținutului fiecărei infracțiuni contra vieții în parte; ultimul capitol prezintă un studiu statistic și jurisprudențial. Analiza noastră a vizat, de asemenea, și elementele de disonanță dintre vechiul Cod penal și noul Cod, amplu discutate, dar și relația infracțiunilor contra vieții cu alte infracțiuni. Lista bibliografică utilizată cuprinde numeroase lucrări de specialitate autohtone, dar și străine, legislație relevantă în materie, precum și diverse surse informatice.     Fragment din volum:       „Capitolul al IV-lea Uciderea la cererea victimei      Secțiunea I. Conținut legal și caracterizare        Uciderea la cererea victimei, varianta atenuată a omorului simplu, este o infracțiune cu caracter de noutate în legislația penală contemporană, art 190 NCP statuând ca „uciderea săvârșită la cererea explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani". Această infracțiune a fost preluată, cu unele diferențe de formulare, din Codul penal „Carol al II-lea" - act normativ adoptat în epoca modernă, în anul 1936.     Infracțiunea în discuție are în vedere situația dramatică în care se afla o persoană bolnavă incurabil sau suferindă de o gravă infirmitate, care nu mai spera în posibilitatea unei însănătoșiri sau a unei îndreptări a infirmitații, și care determinată de suferințele mari, greu de suportat, cere să i se curme viața pentru a pune capăt chinurilor.     Prin incriminarea faptei de ucidere la cererea victimei (eutanasia) s-a urmărit accentuarea ideii că, în cazul infracțiunilor contra vieții, consimțământul victimei este lipsit de efecte, neputând constitui o cauză justificativă [art. 22 alin. (2) NCP], ci cel mult o cauză de atenuare a răspunderii penale.        Secțiunea a II-a. Condiții preexistente      Subsecțiunea 4.2.1. Obiectul juridic      4.2.1.1. Obiectul juridic generic al infracțiunii de ucidere la cererea victimei vizează relațiile sociale referitoare la ocrotirea persoanei.     4.2.1.2. Obiectul juridic special al infracțiunii de ucidere la cererea victimei vizează relațiile sociale care se nasc și se dezvoltă în jurul celei mai importante valori sociale, respectiv viața persoanei. Această faptă este incriminată de Iegea penală, întrucât, deși, potrivit art. 26 alin. (2) din Constituția Românieil, orice persoană fizică are dreptul să dispună de ea însăși, totuși nu există și dreptul de a dispune de viața altei persoane, chiar dacă aceasta o cere, în mod explicit, serios, conștient și repetat, din cauza suferințelor provocate de boală sau de vreo infirmitate.”