Ingluvii

O nostalgie grea marchează poezia Emanuelei Ignătoiu-Soră. Din sertarele memoriei, scene cotidiene - de acasă, de la școală, din vremea copilăriei și a adolescenței - sunt scoase și întinse pe sfoara de rufe, la uscat. Adie din ele dorul de familia întreagă de altădată, milă de copilul care ai fost, confuzia în fața marilor schimbări din viață și din societate, șocul abandonului, regrete după lucrurile întâmplate și neîntâmplate. Un vers conține, distilat, întreg volumul: „aș vrea să pot spune: trecutul e o găină căreia îi retezi gâtul". Dar nu, trecutul e mai curând, în acest microunivers poetic, un stol de ciori care te vânează neiertătoare. - Luminița Corneanu Dacă i-am da dreptate lui Radu Petrescu, ne-am împăca cu ideea că stările noastre interioare „nu sunt decît niște aparate optice defectate imediat după întrebuințare", tot ceea ce vom putea obține după complicatele mecanisme ale rememorării fiind „acea unitate ritmică pe care se desfășoară imaginile noastre despre noi înșine". Într-un decor care pare să aparțină aerului comun al copilăriei trăite înainte și după Revoluție, Ingluviile Emanuelei Ignătoiu-Sora reprezintă tocmai acea colecție de imagini cu noi înșine, ceea ce rămîne după revelația dureroasă a timpului niciodată regăsit. - Cezar Gheorghe Fragment din volum: "pe noi ne-a prins Revoluția făcând cârnați s-a încețoșat un pic ecranul cu George Marinescu au zis ai mei către bunici ce să mai facem cu porcul Jos comunismul! era un cuvânt nou pe care mi-am propus ca orice premianță conștiincioasă să-l caut în dex nu-l văzusem nici măcar când îmi dădea mama zece lei să îmi iau eclere "