Cartea Ingrijiri speciale acordate pacientilor de catre asistentii medicali - Lucretia Titirca PDF

    Necesitatea elaborării acestei noi lucrări destinate formării și perfecționării asistenților medicali nu trebuie, credem, argumentată. Se cunoaște nevoia de a avea un manual adecvat care să acopere, în întregime, programul de învățământ la materia de nursing/TIB - pentru cei trei ani de școală sanitară postliceală. Apariția acestui nou volum nu le exclude pe celelalte, ci reprezintă o completare a tematicii cu o altă abordare a modului de îngrijire. Urmărim prin această lucrare prezentarea datelor în așa fel încât să fie incluse cronologic etapele procesului de îngrijire la fiecare afecțiune. În felul acesta va fi mai ușor de întocmit (pentru elevi și pentru asistenții din rețea) un plan de îngrijire pornind de la culegerea datelor, identificarea problemelor și formularea diagnosticului de îngrijire cu cele trei componente ale sale: problema - etiologie - semne (PES). (Din Cuvânt înainte)       Fragment din volum:       „Principalele glande endocrine sunt: hipofiza, tiroidă, paratiroidele, suprarenalele, pancreasul, gonadele (ovarele și testiculele) timusul și epifiza.     Deși sunt diferite ca structură și origine, glandele acționează în strânsă interrelație.     Parenchimul glandelor este alcătuit din: cordoane de celule aflate în strânsă corelație cu o bogată rețea de capilare sanguine (adenohipofiza, paratiroidele, cortico-suprarenalele); vezicule mărginite de un strat de celule epiteliale secretoare (foliculi tiroidieni); celule nevroglice (neurohipofiza, o parte a epifizei) sau chiar neuroni simpatici cu rol secretor (medulosuprarenală).     Hormonii — substanțe chimice specifice, sintetizate în parenchimul glandular — acționează ca mesageri ai unor informații a căror funcție este posibilă la nivelul celulei datorită existenței unor receptori biochimici membrănări pentru hormonii hidrosolubili (proteici) sau a receptorilor intracelulari citoplasmatici și/sau nucleari pentru hormonii liposolubili (steroizi).     În condiții fiziologice, fiecare glandă endocrină are o activitate secretorie bazală constantă, care se modifică atunci când apar schimbări umorale specifice printr-un mecanism de conexiune inversă (feed-back).     În condiții patologice, pot apărea tulburări (hiper- sau hipofuncție) la orice vârstă.     Disfuncția poate fi ereditară, congenitală, cauzată de un traumatism, de factori de mediu sau poate avea etiologie necunoscută. La persoanele în vârstă, activitatea glandelor este influențată și de procesul de arteroscleroză.     Glanda hipofiza sau pituitară are formă și dimensiunea unui bob de fasole (0,5 g la om); ea este situată la baza creierului, în depresiunea osului sfenoid, numită șaua turcească.     Se leagă de hipotalamus prin tijă pituitară. Este alcătuită din trei lobi: anterior, intermediar, care, împreună, formează adenohipofiza și lobul posterior, care, împreună cu tijă pituitară, constituie neurohipofiza.     Adenohipofiza (hipofiza anterioară) secretă somatotropul (STH), hormoni glandulari, tropi, care controlează activitatea altor glande endocrine (tiroidă, corticosuprarenală, gonade) și prolactina.     Neurohipofiza depozitează și pune în circulație doi hormoni secretați de nucleii hipotalamici anteriori — ADH (hormonul antidiuretic sau vasopresină) și ocitocina.     Excesul de hormoni hipofizări este specific tumorilor care produc și fenomene de compresiune în afara celor de natură endocrină.”