Inima cedeaza ultima

Un nou roman distopic marca Margaret Atwood   Ilustrația copertei de Mircea Pop   După ce economia orașului s-a prăbușit, iar străzile au început să fie pline de bande de vandali, Charmaine și Stan și-au părăsit casa și s-au refugiat în mașină, trăind de pe-o zi pe alta din venitul pe care femeia reușea să-l obțină la barul unde lucra. Frustrarea și mizeria par însă să ia sfârșit când accepta să intre în Proiectul Positron, o societate-experiment, unde violența și grijile cotidiene au fost eradicate. Singurul preț este renunțarea la libertate, căci, odată ajunși în orașul Consilience, vor fi pentru jumătate din timp prizonieri, iar restul lunilor din an le vor petrece în casa pe care o împart cu Alternanții. Încrezători în fericirea promisă, Charmaine și Stan semnează contractul pe terment nelimitat și se mută în interiorul zidului ce-i separă de lumea în descompunere. Dacă la început totul este conform planului, treptat, lucrurile încep să scape de sub control.  Pasiunea pe care fiecare o face pentru Alternanți le pune nu numai căsnicia în pericol, dar și viețile, descoperind pe propria piele că, într-adevăr, inima cedează ultima.   În Seria de autor Margaret Atwood: •  Oryx și Crake •  Anul potopului •  MaddAddam  Fragment din cartea "Inima cedează ultima" de Margaret Atwood "Stan a pierdut noțiunea timpului și nu mai știe exact de când se afla amândoi aici, în orașele îngemănate. De la un moment dat, începi să te lași purtat de val. Oare a trecut un an deja? Mai mult de un an. A reparat scutere o lună, s-a ocupat de un software pentru numărarea ouălor în următoarea lună, apoi din nou la scutere. Nimic ce să nu fi corespuns priceperii lui. Ascultă „Paper Doll"' la căștile intraauriculare de la tclefon, în timp ce își clătește cana de cafea. Și atunci fustangii, băieții fustangii, fredonează el în barbă. La început, nu a putut suferi muzica din Consilience, însă cu timpul, în mod ciudat, a început să i se pară alinătoare. Melodiile lui Doris Day sunt chiar excitante. Astăzi, e ziua de permutare, când el și Charmaine merg amândoi la închisoare. Oare cum își petrece ea timpul fiiră el, în aripa pentru femei? „Tricotam mult", i-a spus că. „În timpul liber. Apoi, mai sunt grădinile de zarzavat, prepararea mâncării - facem cu rândul la toate treburile zilnice de acest fel. Și la spălatul rufelor, desigur. Și pe urmă la spital, slujba mea ca administrator-șef al medicamentelor - este o mare responsabilitate! Nu mă plictisesc niciodată! Zilele zboară, pur și simplu!” - Ți-e dor de mine ? a întrebat-o Stan acum o săp-tămână. Când ești acolo înăuntru? - Bineînțeles că mi-e dor de tine. Nu fi prostuț, a spus ea, sărutându-l pe nas. Dar nu un pupat pe nas era ceea ce-și dorea el. Ești înnebunită după mine, îți sfârâie inima după mine? Asta ar vrea el să știe. Dar nu îndrăznește să întrebe așa ceva, fiindcă e aproape sigur că ea ar râde."