Executarea silită este cea de-a treia fază a procesului civil, la care se recurge numai atunci când debitorul nu execută de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa. Așa cum statuează constant instanța europeană, dreptul de acces la justiție este unul iluzoriu dacă ordinea internă a unui stat contractant permite ca o hotărâre judecătorească definitivă să nu poată fi executată. Este responsabilitatea statului să creeze mijloacele juridice adecvate pentru a asigura punerea efectivă în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Instanța de executare este un pion important în procedura de executare silită declanșată. Cine este instanța de executare, care sunt atribuțiile, competența ei, cum se timbrează diferitele cereri formulate în cursul executării silite, care sunt aspectele de procedură relevante ce vizează instanța de executare – sunt întrebări la care am încercat un răspuns în prima parte, teoretică, a lucrării. Partea a doua, ce constituie partea practică, conține o reunire a 28 de spete ce vizează modul de soluționare a diferitelor problematici apărute în practică judiciară: recuzarea executorului judecătoresc, competența instanței de executare, titlul executoriu, distribuirea sumelor rezultate din executare, desemnarea curatorului special, cheltuielile de executare în caz de conexare, intervenția în executarea silită, suspendarea executării silite, prescripția dreptul de a cere executarea silită, penalitățile, cauțiunea în procedura executării silite. Lucrarea tratează diferitele problematici cu care se confruntă instanța de executare, dorind a constitui un instrument util pentru teoreticienii, practicienii dreptului, pentru toți cei care a căror activitate este legată de executarea silită.
