Poemele sociale ale lui Daniel Ioniță sunt mărturia unei prezente extrem de vii, de bine ancorată în vârtejul de relații, conexiuni și (dez)acorduri ale lumii contemporane. O imagerie fastuoasă, de sorginte romantică, aluzivă, pune poetul la cale în poemele sale de dragoste. Poemele cu tenta religioasă sunt scrise pe ton de conversație. Dialogul e viu, ardent, pătimaș, căci, dacă ar fi să pogoare din ceruri, cu siguranță Iisus ar fi răstignit a doua oară. Nici mistic, nici apologet, nici predicator, nici versificator cuminte al unor scenarii biblice, poetul e o ființă problematizantă. Ca o dominantă a acestui tip de lirism se rostuiește limpiditatea; o claritate suprafirească aureolează poemele, una care pe genialoizii autohtoni, obișnuiți să delireze incontrolat, i-ar oripila. Un poet plin de vitalitate, creator al unui lirism problematizant, care pune la bătaie ironia și autorironia, sarcasmul și ludicul și care știe să-și administreze inteligent averea textuală, așa ni se revelă Daniel Ioniță, poetul de la antipozi, care nu și-a renegat patria, nici limba patriei, dimpotrivă, continuă să scrie în limba străbunilor și să aducă servicii uriașe culturii române fără să aștepte nici un fel de recompensă.
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
