Insula robotilor

    Când robotica Roz deschide ochii pentru întâia oară, se trezește singură pe o insulă sălbatică, în mijlocul oceanului. Toți semenii ei roboți, care se aflau cu ea pe aceeași navă, s-au făcut țăndări, sfărâmați de valuri. Roz este singura supraviețuitoare, dar habar nu are cum a ajuns acolo sau ce-ar putea să facă în acel loc uitat de lume. După nenumărate încercări, în care natura se dovedește încă o dată mai puternică decât tehnologia, Roz deslușește tainele emoțiilor și, oriunde ar purta-o aventurile ei pe insulă, un lucru știe sigur: orice ar fi, trebuie să trăiască.     Fragment din volumul "Insula roboților" de Peter Brown:     ”Robotică a continuat să adune lemne și a găsit mai multe victime ale frigului. Un șoarece înghețat. O pasăre înghețată. O căprioară înghețată. Oare toate animalele insulei muriseră înghețate? Nu, nicidecum. Erau câteva urme proaspete în zăpadă.     După cum știm, sălbăticia e plină de frumusețe, dar e plină și de urâțenie. Și iarna aceea era urâtă. Un curent rece devastator venise din nord și adusese temperaturi periculoase și cantități enorme de zăpadă. Animalele se pregătiseră de iarnă. Dar nimic nu le-ar fi putut pregăti pe cele mai slabe pentru nopțile lungi când temperatura scădea brusc și vântul biciuia insula.     Roz s-a întors la Cuib, unde focul topise zăpada dinăuntru, transformând-o într-o supă noroioasă. Și-a încălzit pentru un minut corpul lângă flăcări, apoi a început reparațiile. A peticit gaura din cupolă cu o vergea de crengi, apoi a adăugat un strat de noroi și frunze, iar curând reparațiile erau complete. Dar altă ninsoare ar fi putut dărâma din nou acoperișul Cuibului. Așa că Roz a hotărât să mențină focul aprins zi și noapte ca să împiedice zăpada să se adune pe acoperiș.     Roz cară necontenit înăuntru legături de lemne pentru foc. Și, de fiecare dată când ieșea afară, își amintea de nevăstuica înghețată, de șoarece, de pasăre și de căprioară. Câte alte animale mai erau oare îngropate sub zăpadă?     Înainte să se adăpostească pe timp de noapte, a strigat către oricine o auzea:     — Animale ale insulei! Nu e nevoie să înghețați! Veniți la mine în adăpost, unde este sigur și cald!     Lumina focului s-a împrăștiat din Cuib în noaptea rece și vijelioasă. Roz stătea înăuntru, ascultând vântul și lemnul care trosnea ușor. Apoi auzul ei fin a cules un alt sunet: pași micuți foșnind prin zăpadă.     — Roz îngheț pot să vin la tine lângă foc te rog? a spus o voce slăbită.     Trăncănici s-a târât în lumină. Veverița tremura și bucăți de gheață îi erau prinse în blană. Când a simțit într-un final căldura focului, a căzut epuizată. Roz a luat-o de pe podea, a pus-o cu blândețe pe o piatră caldă și a lăsat-o să doarmă.     O oră mai târziu, s-au auzit și mai mulți pași și o familie de iepuri s-a furișat în Cuib. S-au îngrămădit toți într-un colț fără să spună nimic. Apoi a sosit oposumul Codița-Roz.     — Bună seara, a bolborosit, încercând să pară veselă. Chiar că a fost fffrig.     Bufnița Vaj a venit șontac, șontac înăuntru, urmată de câțiva pițigoi și o coțofană. Nesuferici știa ce-i bine pentru el și s-a așezat chiar lângă foc.”