Insula Tokyo

Roman distins în anul apariției cu Premiul Junichiro Tanizaki și ecranizat, în 2010, în regia lui Makoto Shinozaki, într-o producție cu actriță Tae Kimură în rolul principal   Cîteva zeci de naufragiați japonezi își găsesc pe rînd refugiul pe o insulă din largul Filipinelor. Kiyoko, singura femeie din tot grupul, ajunge acolo printre primii, alături de soțul ei, care dispare însă curînd. Aflată la mijlocul vieții, Kiyoko devine obiectul dorințelor tuturor celorlalți naufragiați și își intră repede în rolul de femeie fatală: pe rînd, fiecare soț (obținut prin tragere la sorți!) își găsește moartea în condiții misterioase. Pe insulă apare și un al doilea grup de naufragiați, al chinezilor, care se dovedesc a fi foarte practici și inventivi, ajungînd să-și creeze din resturile de pe insulă un sistem de supraviețuire ingenios, în timp ce japonezii își risipesc energia cu obiecte artizanale decorate fantezist și cu alte lucruri la fel de fără rost. În scurt timp, cele două clanuri încep să nu se mai înțeleagă; nu e greu de priceput că rivalitățile lor nu sînt doar economice… În această alegorie a la Daniel Defoe, Natsuo Kirino urmărește cu exactitate aproape mecanică raporturile de forțe ce se nasc într-o comunitate închisă; ea reușește să jongleze admirabil cu umorul și cruzimea, fără să piardă din vedere tema principală a romanului: locul femeii japoneze în contemporaneitate.   „Kiyoko și-a scos rochia neagră și zdrențuită. Goală, a intrat în mare… «Azi joc rolul principal și trebuie să fiu frumoasă», și-a spus, zîmbind fără voie. Întotdeauna și oriunde s-ar fi aflat, avea rolul principal. Pe insulă era în centrul atenției și toți se întreceau să-i intre în grații… Dintre cei treizeci și doi de locuitori ai insulei, ea era singura femeie... Cîte lupte pe viață și pe moarte nu se dăduseră pentru ea, cea de acum? I-a venit din nou să zîmbească. Oare cîte femei, pe lumea asta, erau la fel de dorite de bărbați precum era ea?”   „Insula Tokyo este o proză ambițioasă: are scriitura sigură și o foarte ușor de simțit (și de apreciat) forța de a ține cititorul în alertă. Supraviețuirea este legată mereu, în roman, de putere, de luptele pentru a o păstra – ceea ce nu sună prea străin pentru nimeni.” (k-libre.fr)