Carte

Intalnire la varf de sageata

de Gavril Moisa, Nica Janet

Intalnire la varf de sageata, Gavril Moisa, Nica Janet – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Intalnire la varf de sageata – Gavril Moisa, Nica Janet

Un duel, cu toată considerația, nu e poveste suavă, doina, balada sau snoavă, sau basm, ci e o reală ședință de partid, unde se dezbate, cu entuziasm, cum să se perceapă, hai să nu fiu perfid, cotizația! și, cum la astfel de ședințe, lucrul cel mai important e, în mod real, procesul-verbal, la fel și eu, acum, vreau să vă informez – cred că deja se vede stilul – cum stă, în această chestie, spilul. Cele 140 de palme – vai mie, era să zic epigrame! – pe care ni le-am tras reciproc sunt destule dovezi de curată și dezinteresată prietenie. În această lume, în care sunt pericole, nu atâtea câte poezii și articole, mi-am căpătat un MARE AMIC. Un duel este, într-un sens, un fel de a fi „DOI ÎNTR-UNUL”. De ce să fie, în câmpul literaturii, numai Romeo și Julieta, Tristan și Isolda, Dafnis și Hloe, Păcală și Tândală și nu, în ultimă instanță, chiar cu înaltă prestanță, Janet și Gabi, să moară, de ciudă, toți scriitorii, epigramiștii și ștabii! Nică JANET Fragment: " NE-CAPITULARE Eşti tare bun şi-mi pare rău Că nu am cum să-ţi întru-n graţii, Dar ca să scap de tirul tău, O să te bag în... CONSTELAŢII (DIAMANTINE). Nică Janet O VESTE MINUNATĂ C-un Taur aş avea noroc, Deşi prezent în publicaţii, Să prind întâia dată-un loc Şi eu, în alte... CONSTELAŢII... ! Gavril Moișa PARODIE Trăim în miezul unui ev corupt, Tu nu mai ştii, eu nu mai ştiu să lupt, Cum viitorul fi-va tot cu foştii, Să râdem, deci, inteligent, ca proştii! Nică Janet CONFIRMARE ÎN GARDĂ Nu mă surprinde viclenia Că te-am citit şi ştiu cum eşti, Aştept să văd de-ai măiestria Dar și cu ce să loveşti. Gavril Moisa "

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Intalnire la varf de sageata?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Intalnire la varf de sageata și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Intalnire la varf de sageata

Cine a scris cartea Intalnire la varf de sageata?

Intalnire la varf de sageata a fost scrisă de Gavril Moisa, Nica Janet.

În ce an a apărut Intalnire la varf de sageata?

Intalnire la varf de sageata a apărut în anul 2016. Vezi și topul de cărți din 2016.

Câte pagini are Intalnire la varf de sageata?

Intalnire la varf de sageata are 56 de pagini.

La ce editură a apărut Intalnire la varf de sageata?

Intalnire la varf de sageata a fost publicată la editura ECOU TRANSILVAN.

Care este cel mai mic preț pentru Intalnire la varf de sageata?

Cel mai mic preț găsit acum este 16 lei.

Există Intalnire la varf de sageata în format PDF?

Poți verifica Intalnire la varf de sageata în format PDF.

Cărți scrise de Gavril Moisa, Nica Janet

Ai mai jos lista de cărți scrise de Gavril Moisa, Nica Janet. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.