Intelectualii din Europa de Est

Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc Sunt mândru să fi fost coleg și – mai important încă – prieten cu Mihai Botez. Era posesorul uneia din cele mai pătrunzătoare minți. El a fost unul din acei oameni extrem de buni și de curajoși, luptând din greu în favoarea decenței și a normalității, împotriva groaznicului destin care s-a abătut asupra țării sale. - Robert Conquest   Uneori, problemele comunismului sunt puse în termeni de alternativă cu problemele supraviețuirii. K. Jaspers spunea de pildă că bomba atomică este preferabilă comunismului. Cunoscută „zicală” despre „red or dead” propune aceeași dramatică alegere. - Mihai Botez   Anii săi de formare, ca matematician, i-au întreținut fascinația pentru trei culmi ale matematicii românești: Barbilian, Onicescu și Moisil. Primului – același cu poetul Ion Barbu – i-a dedicat o monografie care, dacă ar fi fost publicată atunci când el a depus-o la Editura Cartea Românească, la începutul anilor '70, ar fi avut probabil un impact important asupra modului de a-l înțelege pe marele nostru poet-matematician; cu cel de al doilea, a publicat în colaborare o carte privind aspectele informaționale ale dezvoltării sociale, simptomatică pentru emergența paradigmei informaționale în domeniul social; din verva celui de al treilea s-a impregnat pentru tot restul vieții sale, iar cei care au stat la taifas cu Mihai Botez știu că aproape de fiecare dată el evocă măcar o vorbă de spirit a lui Moisil. Ca și acesta din urmă, Botez trăia umorul ca o stare cvasi-permanentă. Moisil ne învățase că matematica trebuie făcută în stare de bucurie, iar Botez, pregătit prin toate datele sale să adopte acest mod de existență, a extins înțelepciunea moisiliană la ansamblul activității sale intelectuale. - Solomon Marcus   Mihai Botez Matematician, profesor universitar, cunoscut disident anticomunist și militant pentru drepturile omului în România, Mihai Horia Botez s-a născut la 18 noiembrie 1940, în București. Absolvent al Facultății de Matematică din Universitatea București, doctor în matematici, mai apoi cadru didactic al Universității, devine ulterior director al primului grup interdisciplinar de cercetare a viitorului din Europa de Est. Din 1977, ca urmare a atitudinii critice față de regimul comunist, expusă deschis în diferite publicații occidentale, în țară este destituit din funcțiile importante pe care le deținuse, iar peste hotare îi crește prestigiul, fiind supranumit de jurnaliștii occidentali „un Saharov al românilor“ („Le Monde”, „Le Figaro”, „L'Express”) ori „Vaclav Havel al românilor” („Christian Science Monitor”, SUA). Ambasador al României la ONU în 1993 și la Washington DC în 1994. A murit la București, în 1995. Fragment din cartea "Intelectualii din Europa de Est" de Mihai Botez "S-a spus adesea ca într-un sistem totalitar, ca acela comunist de astăzi, societatea civilă pare mai degrabă apatică, lipsită de voința politică și de impact real asupra conducerii propriului său destin; ea nu este deci „comunizată" (decât parțial), și deci „îndreptarea către naționalism" nu constituie o cotitură și nu ar trebui justificată - ea apărând ca o componentă a valului de naționalism ce se manifestă pe toate meridianele. Aș adăuga totuși că, nemulțumiți de ordinea comunistă, mulți est-europeni văd probabil în „despărțirea de Moscova" și promovarea tradiției naționale măcar o condiție necesară (dacă nu și suficientă) pentru o schimbare spre mai bine și pentru un nou început. Iată argumentele care justifică faptul că, în Europa de Est, comunismul pare gata să accepte naționalismul și devine chiar atras de tradiția națională, pe care și-o anexează și al cărei continuator se auto-proclamă: cu alte cuvinte, comunismul se naționalizează. O precizare se impune: „naționalist", în sensul folosit în speculațiile mele, nu coincide obligatoriu cu „statist". Observațiile din acest capitol nu adaugă astfel eventuale noi argumente la dosarul cunoscutului proces de „etatizare" a comunismului - oricum, de multă vreme desăvârșit în Europa de Est. Naționalismul face apel nu atât la „organizații" ca statul, ci la straturi adânci ale unui postulat „sufiet al etniei", cu rezonanțe adesea mistice. Atunci când naționalismul astfel înțeles devine „ideologie de stat", la rândul său se vede în situația de a se considera expresia unei singure etnii. Apare astfel o evidentă distincție între naționalism și statism în cazurile în care între frontierele statului se află populații ce aparțin mai-mult-decât unei singure etnii - ca în Europa de Est, atât de discutabil „împărțită" după criterii naționale după Primul Război Mondial, ca urmare a descompunerii Imperiului austro-ungar."