De la o vreme s-au scris multe carti, vazduhul e plin de hartii. Sunt multi specialisti in presaratul cuvintelor pe coli. Azvarla cu cuvintele, asa cum arunca zarurile, cum se imprastie zgura pe drumul incins, fara sa stie ca nu e creatie fara de asteptare, nedormire, transpiratie, lupta, idee si inspiratie. Este tragic-comic sa vezi cum numarul de pagini se ia la intrecere cu numarul de idei si cum dintr-o data ego-ul paranoic face sa ramana in carte doar numele, cerneala si hartia. Ce-i de facut? Doar un lucru simplu: aceste carti trebuie lasate sa le citeasca doar autorii lor, si-n lumea aceasta, si-n cea vesnica. Vesnicia sa si-o petreaca doar in aceasta lectura, pentru a-si da seama de netrebnicia lucrului care nu este bine facut. Iar cartile bune, consistente, pline de seva intelepciunii care lumineaza mintea si hranesc sufletul, trebuie cautate cu ardoare. In labirintul fara de sfarsit al ignorantei acestei lumi exista, din fericire, si astfel de comori. Cu adevarat rare, dar pline de frumusete. Pe acestea sa le cautam si sa ne lasam cuceriti de ideile lor! Sa le citim o data, de doua si de trei sau de mai multe ori, pana ajung sa se regaseasca in noi, sa ne descopere un sens, o chemare, un destin! Ele si doar ele sunt sufletul bibliotecilor, care dau la o parte praful nestiintei si al nepasarii si ne ajuta sa intelegem ca ideile sunt viata, realitate si vocatie. Despre ele sa vorbim, sa scriem si sa cantam, atragand toti mai multi semeni la imprietenirea cu ele! - Nicolae Razvan Stan
