Romanul de debut al lui Dinu Guțu se mișcă între două lumi – harnicii scriitori de proiecte ONG-iste și ultrașii. În ambele zone, Guțu face treabă bună – diseca umanitatea forfotitoare a suporterilor dinamoviști, cu adversitățile, combinațiile și petrecerile pe care le fac cînd sînt în deplasări, și dă la iveală strategiile cinice din industria atît de profitabilă a oamenilor frumoși din ONG-uri: avem dimensiune roma în proiect? Cum să nu! Sînt incluse femeile? Nu se pune problema. Avem dimensiune LGBT? Aveeem. Realismul e pop, fără bovarisme dostoievskiene, dar cu atît mai eficient. Dacă în descrierea burgheziei civice se simte o oarecare ostentație demonstrativă, în survolul «ultimilor oameni» din galerii Guțu se lăsă furat de poveste și dă măsura talentului de scriitor – personajele au culoare, sînt conturate în tușe concise, iar umorul e irezistibil. Sînt pasaje la care am rîs în hohote. - Adrian Șchiop Iată povestea «noilor rebeli fără cauză». Plictisiți și cinici, căutînd confuz ultima sursă de motivare nu pentru a trăi, ci pentru a supraviețui într-o lume tot mai vlăguită și lipsită de sens. «Rebeliunea» care le mai dă sens este de fapt un refugiu în lucrurile mărunte de zi cu zi. Singura poveste mare care le-a mai rămas, singura insulă unde mai există viață, este galeria de fotbal. Un fotbal care trăiește și el din amintirea vremurilor de glorie. Volumul este o frescă succintă a unei societăți și a unei generații în derivă care caută să se salveze, căută un loc de refugiu și sens. Oare cum o va face? - Vasile Ernu
