Cartea Intoarcerea huliganului PDF

    Ediție publicată cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani     Premiul Medicis Etranger 2006     Întoarcerea huliganului a apărut sau urmează să apară în Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Suedia, Olanda, China, Brazilia, Polonia, Ungaria, Cehia, Grecia, Turcia, Rusia și Estonia.     „O carte extraordinară.” (The New Yorker)     „Viziune asupra totalitarismului mai apropiată de amenințarea obscură, ca la Kafka, universală și totuși asumată intim, decît de structura detaliată a lui Orwell.” (The New York Times)     „Istorie, reflecție filosofică, viziune a lumii, incursiune în sufletul omenesc. Mare literatură.” (Le Nouvel Observateur)     „Întoarcerea huliganului e o carte a spiritului creator și o carte Est-Vest.” (Die Welt)     „Miracolul limbii. Prin jungla frazelor izbucnește, mereu, un genial talent al cuvîntului.” (Die Zeit)     „Un autor de prim ordin în panorama literaturii contemporane.” (La Stampa)       Fragment din roman:       „Gheara (II)        Lupta mea cu ghetoul a fost, înainte de toate, lupta cu neliniștile, exagerările și panica pe care mama le trăia în exces și le transmitea, tot în exces, în jur. Nu am ieșit învingător din această neîncheiată confruntare, am supraviețuit doar.     „Singura mîngîiere, cînd urcam să mă culc, era că mama va veni să mă sărute cînd voi fi în pat...” Celebra propozițiune proustiană rămîne străină biografiei mele. Catolica evreică Jeanne-Clemence Weil, măritată cu medicul Achille-Adrien Proust, nu semăna cu mama mea și nici diferențele de clasă socială, religie, geografie și istorie nu sînt neglijabile. Adversitatea interioară, pe care Mihail Sebastian, admiratorul român al lui Proust, o consideră inerentă evreului, diminua și se disimula cînd adversitățile exterioare se estompau. Alte convenții și alt tip de gingășie propunea tensiunea, rareori domolită, dintre adversitatea interioară și cea exterioară, în lumea copilăriei mele. Ritualul sărutului liniștitor dinaintea somnului ar fi contrastat scandalos cu angoasă și conflictele, reale sau imaginare, din familia noastră est-europeană.     La începutul anilor '40, mamă presimțise catastrofă. În fața dezastrului, vitalitatea ei își schimbă, brusc, valențele. Vlăguirea nevrotică a așteptării devenea concentrare, energie, acțiune. După primele săptămîni în Transnistria, tata abandonase orice iluzii. Nu moartea, ci umilința i se părea insuportabilă. Debutase în existența fără șanse, vroia să trăiască demn.     Acțiunea de redresare fusese, ca în atîtea alte împrejurări, preluată de soție. Interioritatea ei agitată se hrănea din incertitudine, exasperată de nevoia speranței. Intensitatea exteriorului, prezența celorlalți, ambianța zumzăind de vești și bîrfe și compasiunea risipită între ceilalți captivi îi mobilizau resursele. Plănuia tranzacțiile supraviețuirii, împrumută de colo, restituia dincolo, reapărea cu un pumn de mălai sau o aspirină sau o veste miraculoasă.     Trofeul suprem, destinat fiului, o mică fiară flămîndă, fumurie, nu era madlenă proustiana muiată în ceai, ci un mizer și delicios simulacru de plăcintă cu ceapă, procurat cu enorme sacrificii la piața neagră a lagărului — miracol necunoscut, ca și foamea necunoscută, parizianului Marcel.”