“Întreab-o pe Alice” este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri. Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependență, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violență, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală. „Această carte extraordinară pentru adolescenți este o dovadă a realității înspăimântătoare și a literaturii de calitate.“ The New York Times Fragment din volum: “Scumpul meu prieten drag, Sunt atât de recunoscătoare că au lăsat-o pe mama să mi te aducă în cutia ta pricăjită cu lacățel. Mi-a fost înfiorător de rușine când asistența m-a obligat să folosesc cifrul și să te scot de-acolo pe tine și rezerva de creioane și pixuri. Dar presupun că erau doar grijulii și voiau să verifice că nu erai plin de droguri. Nici măcar nu mi se pare că exist în realitate. Probabil că sunt altcineva. Tot nu pot să cred că mi s-a întâmplat așa ceva. Fereastra e acoperită de cabluri groase, presupun că e mai bine decât cu gratii, dar știu totuși că sunt într-un fel de spital-închisoare. Am încercat să pun totul cap la cap, dar nu pot. Asistentele și doctorii îmi zic mereu că o să mă simt mai bine, dar tot nu pot să-mi revin. Nu pot să închid ochii pentru că viermii încă se târăsc pe mine. Mă mănâncă. Se târăsc prin nas și îmi ronțăie gura și o, Doamne... Trebuie să te pun la loc în cutie pentru că larvele coboară din mâinile mele chircite și sângerânde pe paginile tale. O să te încui înăuntru. O să fii în siguranță. (?) Azi mă simt mai bine. Mi-au scos bandajele de la mâini și le-au schimbat și nu mă mir că mă dor așa de tare. Am vârfurile degetelor măcelărite și două unghii smulse cu totul și celelalte smulse aproape pe jumătate. Mă doare când scriu, dar o să-mi pierd mințile dacă n-o fac. Mi-aș dori să-i pot scrie lui Joel, dar nu știu ce să-i spun și oricum nimeni n-ar putea citi mâzgăliturile astea, și am mâinile bandajate ca niște mănuși de box. Tot mai fojgăi de viermi, dar încep să fiu în stare să trăiesc cu ei, sau sunt de fapt moartă și ei fac experimente cu sufletul meu? (?) Viermii îmi mănâncă mai întâi părțile femeiești. Mi-au mâncat aproape în întregime vaginul și sânii și acum lucrează la gură și gât. Mi-aș dori ca doctorii și asistentele să-mi lase sufletul să moară, dar încă mai fac experimente prin care încearcă să-mi refacă mintea și corpul."
