Carte

Intrebarile sunt de fapt raspunsuri

de Allan Pease

Intrebarile sunt de fapt raspunsuri, Allan Pease – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Intrebarile sunt de fapt raspunsuri – Allan Pease

De câte ori nu am auzit spunându-se despre un agent de vânzări că are succes pentru că este „dotat de la natură“? Dar nimeni nu spune despre un doctor sau un inginer că s-a născut înzestrat de la natură. Pentru că știm cu toții că aceste meserii se deprind în urma unui studiu sistematic. Tot astfel, activitatea de agent de vânzări este o știință ce se poate învăța ca oricare alta. Allan Pease, cel mai cunoscut expert din lume în limbajul trupului, ne prezintă tehnicile uluitoare prin care puteți avea succes ca agent de vânzări. Una dintre cele mai mari provocări ale acestei meserii o reprezintă depășirea refuzului unui potențial client. Dacă înțelegem semnalele nonverbale, învățăm să citim limbajul trupului interlocutorului, dar și să-l folosim în mod corespunzător pe al nostru, ne dăm seama că un „nu“ înseamnă de fapt un pas înainte spre reușită. Metodele sale dovedite se pot aplica cu cele mai mari șanse de reușită în construirea unei rețele de vânzări. Însă abilitățile de comunicare dobândite din această carte vor eficientiza modul în care abordați orice negociere. De aceea ele pot fi folosite cu succes de persoane din mediul financiar sau de afaceri, de avocați, pro-fesori sau asistenți sociali. Distrați-vă învățând cu Allan Pease și veți ști ca prin minune cum să vă valorificați la maximum imaginea personală.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Intrebarile sunt de fapt raspunsuri?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Intrebarile sunt de fapt raspunsuri și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Intrebarile sunt de fapt raspunsuri

Cine a scris cartea Intrebarile sunt de fapt raspunsuri?

Intrebarile sunt de fapt raspunsuri a fost scrisă de Allan Pease.

În ce an a apărut Intrebarile sunt de fapt raspunsuri?

Intrebarile sunt de fapt raspunsuri a apărut în anul 2018. Vezi și topul de cărți din 2018.

Câte pagini are Intrebarile sunt de fapt raspunsuri?

Intrebarile sunt de fapt raspunsuri are 120 de pagini.

La ce editură a apărut Intrebarile sunt de fapt raspunsuri?

Intrebarile sunt de fapt raspunsuri a fost publicată la editura CURTEA VECHE.

Care este cel mai mic preț pentru Intrebarile sunt de fapt raspunsuri?

Cel mai mic preț găsit acum este 20 lei.

Există Intrebarile sunt de fapt raspunsuri în format PDF?

Poți verifica Intrebarile sunt de fapt raspunsuri în format PDF.

Cărți scrise de Allan Pease

Ai mai jos lista de cărți scrise de Allan Pease. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.