Lucrarea rugăciunii este pe primul loc în viața creștină. Rugăciunea e respirația duhului. Dacă există rugăciune, duhul trăiește; dacă nu, duhul nu are viața.
A sta în fața icoanei și a bate metanii nu este încă rugăciune, ci doar o latură a rugăciunii; a spune rugăciuni pe dinafară, sau a le citi din carte, sau a le asculta nu este încă rugăciune, ci numai o unealtă pentru rugăciune sau un mijloc de întețire a ei. Rugăciunea este, ca atare, ivirea pe rând în inima noastră a simțămintelor evlavioase față de Dumnezeu – a simțământului defăimării de sine, devotamentului, recunoștinței, slavoslovirii, cererii, străpungerii inimii, supunerii față de voia lui Dumnezeu, căderii cu osârdie la picioarele Lui.
Toată grija noastră trebuie să fie aceea că în timpul rugăciunii noastre aceste simțăminte și altele asemănătoare să ne umple sufletul, ca inima să nu fie pustie. Atunci când în ea se afla toate aceste simțăminte sau vreunul dintre ele, rugăciunea noastră este rugăciune adevărată; dacă nu, nu este încă adevărată. - Sfântul Teofan Zăvorâtul
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
