Ipostaze feminine in proza lui Mihai Eminescu

Ar fi multe de spus despre corporalul eminescian, despre senzualitatea ofensiva a femeii in prozele sale, despre nuditatea aproape rituala. Toate acestea sunt analizate cu finete in aceste pagini, bogat ilustrate cu citate, ca tot atatea deschideri spre intelegerea trupului gol ca esenta, ca insignitus al paradisului pierdut. Orice regasire a paradisului este o dezbracare de accesorii si o revenire la esenta. Se demonstreaza astfel o perceptie estetica a femeii in proza eminesciana, luand, cred, cuvantul estetic in sensul lui etimologic. Sigur, in aceeasi coerenta simbolica si mitica, a carei lectie este, stim, simultaneitatea contrariilor avem si ipostaza malefica a femininului, baba, vrajitoarea. Devenirea este urmarita intr-un ultim capitol, Inger, rege si femeie. Este in aceasta enumerare din Inger de paza o discreta scara descendenta. Dar nu negativa, pentru ca ea ascunde o continuitate a intruparii dar si o speranta a drumului invers, a ascendentei. De aici femeia-inger, care nu este o metafora conventionala, uzata, ci o hieroglifa arhetipala a ordinii lumii. Ipostaze feminine in proza lui Mihai Eminescu este o revedere temeinica, plina de sugestii interesante, asa cum opera poetului ne-ar cere sa avem cat mai multe. Scrisa alert, fara emfaza encomiastica de multe ori daunatoare subiectului, ea ne provoaca sa recitim exercitiile prozastice ale poetului, ca pe niste deschideri intru taina din urma a scrisului sau. -Christian Craciun