Rezumat Isadora Moon merge la scoala – Harriet Muncaster
Mama ei este zâna, tatăl este vampir, iar ea este câte puțin din amândouă! Îndrăgește noaptea, liliecii și costumul negru de balet, dar și soarele strălucitor, bagheta magică și îl adoră pe Iepurașul Roz. Când vine vremea ca Isadora să meargă la școală, încă nu știe ce i se potrivește. Să fie școala de vampiri sau cea de zâne? Aceasta sunt eu, Harriet Muncaster! Sunt autoarea și ilustratoarea cărții despre Isadora Moon. Da, chiar așa! Îmi place orice e drăgălaș, orice e strălucitor și oricine este un visător. Fragment din cartea "Isadora Moon merge la școală" de Harriet Muncaster: „Dar era prea târziu. Liliecii ieșiseră deja. M-am uitat prin încăpere, după Iepurașul Roz. Se află în apropierea ferestrei deschise și părea foarte mulțumit de sine. — Isadora Moon! a strigat contesa Clonț-Negru. Iepurele ăla roz al tău este IRESPONSABIL. E O PACOSTE! Așa că de-acum încolo îi INTERZIC să mai vină la școala de vampiri. — Dar... am dat să spun. — Nu încap discuții! m-a întrerupt contesa Clonț-Negru. începând de mâine, nu mai are voie să vină aici NICIODATĂ. Apoi și-a ridicat pelerina, a ieșit din camera fâșâind și s-a îndreptat spre sala de mese. Mă gândeam că Iepurașul Roz nu arată ca și cum i-ar fi părut rău. După prânz, care a însemnat și mai multă mâncare roșie (sandviciuri cu roșii, supă de roșii, chipsuri de sfeclă roșie — puah!), a început ultima lecție a zilei. Îngrijirea părului. — Îngrijirea părului este FOARTE importantă, a explicat contesa Clont-Negru, în timp ce se plimba prin clasă împărțind oglinjoare argintii, perii țepoase și vase cu un gel vâscos pentru păr. Rețineți că vampirii trebuie să arate foarte bine. Părul lucios și întins este extrem de important. Astea sunt regulile.”
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Isadora Moon merge la scoala?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Isadora Moon merge la scoala și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.