Istoreme este rezultatul unei activități publicistice intense a subsemnatului (în ultimul deceniu), insistînd, prin natura sa de analiză mentalistă, pe modificările de identitate survenite în caracterul românesc pe parcursul tranziției dinspre comunism către liberalism. Articolele cuprinse în volum au fost apreciate în timp de numeroșii lor cititori, lucru evidențiat de forumurile ziarelor unde au apărut și de statisticile media ale publicațiilor respective. Temele culturale și etnopsihologice ale analizelor surprind prin noutatea perspectivei, precum și prin insolitul (adesea) concluziilor la care trimit, iar stilul redactării lor atrage prin nota discretă de umor. Termenul "istorem" vine din poetica noului istoricism și semnifică, la o inspecție sumară, "anecdota" finala pe care se întemeiază faptul istoric. Acesta este, în fond, mesajul de ansamblu al volumului. Istoria nu reprezintă ultimativ decît o sumă de "anecdote" (mai mult sau mai puțin adevărate) care capătă dimensiuni gigantice în imaginarul personal și colectiv. Autorul încearcă să demistifice aceste "măști" sobre (uneori chiar sacre) ale istoriei, pentru a-i pune în lumină conținutul jocular și - de ce nu - ironic. Istoreme rămîne un volum care se citește cu plăcere și interes de la prima la ultima filă. (Codrin Liviu Cuțitaru) Din cuprins: • Comparatism identitar România-America; • Mesaje cultural-mentaliste subliminale din trecutul românesc; • Politica românească în context euro-american; • Investigații ale problemelor fundamentale din România contemporană: educație, sănătate, cultură Fragment din volum: “Norocul meu se numește Laura — o soție curajoasă (și, infinit, mai inteligență) — care, sesizîndu-mi decolarea bruscă spre piscurile imaginației (maladive) scriitoricești, a smuls plicul cu un gest ferm, de inspirație gordiană, și l-a sfîrtecat în numai cîteva secunde. Surpriza uriașă pentru mine, rezultat previzibil pentru ea. O pernută strivită de șampon, alături de un „carnețel de cumpărături", la fel de boțit, și un mic pliant cu imaginea multiplicată a unei fătuci zîmbitoare, ce ne zice, în norișor ieșit din gură, asemenea personajelor din benzile desenate: „Adio griji, sînt fericită cu părul meu!" Pe toate scrie cu litere gigantice, țipătoare, Sunsilk. A doua zi, citesc, culmea, în ziar: „Un bătrîn pune pe jar poliția pentru un plic cu produse Dove, primit în poșta bănuit a conține antrax". Cu un mic efort, aș fi reușit să fiu în locul lui. Îmi și imaginez textul de pe prima pagină a Ziarului de Iași: „Colaboratorul nostru CLC dus de urgență la Spitalul 7. Intrat în sevraj, bărbatul strîngea feroce în mînă un pliculeț de șampon Sunsilk, care i se prelingea, dezgustător, pe față congestionată" sau: „Conferențiar de la Cuza, cocoțat pe terasa Hotelului Unirea, a amenințat că va arunca praf conținînd ciuma bubonică peste oraș, dintr-un plic pe care scria Sunsilk Shampoo — par mătăsos și strălucitor. În schimbul armei biologice, el a cerut mai mulți bani pentru educație." Am simțit că bietul bătrînel m-a înlocuit într-o melodramă comunitară al cărei protagonist de drept eram eu. Trebuie să admitem că, într-un sistem economic concurențial, publicitatea calcă pe cadavre. Nu are scrupule, îți pătrunde brutal în viață, te trage de mînecă, îți pune piedica, te încălecă și, nu în ultimul rînd, te hipnotizează. Reclamele umplu cîmpul vizual și pe cel auditiv, insistînd să-ți ocupe și timpul personal, indiferent de voință ori opțiunile tale."
