Imprumutand limbajul tehnic al arheologiei, voi spune ca istoria masoneriei poate fi impartita in doua perioade - una preistorica, iar alta istorica. Prima este traditionala, iar a doua documentara. Intr-o cercetare istorica, fiecare dintre aceste diviziuni trebuie clar definita. Exista si o alta impartire, anume in istorie ezoterica si exoterica. Prima apartine exclusiv arcanei ordinului si, dupa cum am spus, nu poate fi subiectul cercetarii istorice. Cea de-a doua revine in mod adecvat sferei studiului istoric si se supune tuturor legilor criticii istorice.
Atunci cand abordam francmasoneria ca pe una dintre organizatiile sociale ale lumii, ca pe una dintre acele institutii care reprezinta rezultatele civilizatiei si care au aparut pe parcursul evolutiei societatii si, in final, cand analizam care sunt influentele pe care conditiile diferite ale acelei societati le-au produs asupra ei si ce influente a produs la randul ei asupra acestor conditii diferite, ne angajam la gasirea unei solutii pentru o problema istorica si trebuie sa realizam cercetarea folosind o metoda istorica, si nu altfel. Trebuie sa eliminam orice speculatie, pentru ca istoria se ocupa numai de fapte. Dintre toate obiectele prin care se exprima stiinta masonica, cel mai important, cel mai de pret si, de departe, cel mai relevant este templul din Ierusalim. […] Luati-i Francmasoneriei dependenta de templu, eliminati din ritualul ei orice referire la acel edificiu sacru si la legendele legate de el, si sistemul insusi va fi condamnat la decadenta si moarte grabnica. - Albert Mackey, Istoria francmasoneriei
