„Departe de a fi monocroma, univocă, unidimensională, muzică occidentală și-a propus că pariu diversitatea în unitate, mizând pe contrastele de caracter, de tempo, de dinamică, de ritm, de înălțime, de intensitate, de profunzime, de pigment sonor și trecând prin toate treptele intermediare ale variantei – variație, metamorfoza – până la transformarea radicală prin care, din avatar în avatar, «același» devine «un altul».
Pe această alianță dintre rigoare și fantezie, dintre memorie și «amnezie», pe această logică a «legii și a accidentalului» s-a înălțat edificiul Muzicii occidentale.”
