Rezumat Istoria Orientului Mijlociu – Bernard Lewis
Orientul Mijlociu este locul în care au luat naștere trei mari religii și numeroase civilizații. Timp de secole, a fost o sursă a ideilor și cunoașterii, a mărfurilor prețioase și tehnicii și, uneori, un centru al puterilor militare și politice. Bernard Lewis urmărește firul transformărilor succesive din acest teritoriu dinainte de apariția islamului, din Antichitate, de-a lungul Evului Mediu și pînă în anii ’90. Punctele sale de plecare sînt Imperiul Roman și Imperiul Persan, puteri rivale care au dominat regiunea și au influențat evoluția populațiilor locale. Sînt apoi descrise dezvoltarea monoteismului și a creștinismului, ascensiunea și răspîndirea islamului, valurile invadatorilor din est și hoardele mongole ale lui Ginghis-Han, afirmarea turcilor otomani și schimbarea balanței de putere dintre lumea musulmană și cea creștină. Comentariile pe marginea evenimentelor politice și militare, dar mai ales a schimbărilor sociale, economice și culturale sînt completate cu citate din cronici, note de călătorie, documente, inscripții, poezii și anecdote din epocă. Descriind forțele care au modelat istoria Orientului Mijlociu, autorul analizează și impactul profund al lumii occidentale moderne asupra acestei zone. „O carte provocatoare. Tributul adus popoarelor din Orientul Mijlociu de un istoric care respinge aproape în fiecare pagină imaginea comună a stagnării sociale sau a lipsei de rațiune culturală.” (The Economist) Din cuprins: Înainte de creștinism • Înainte de islam • Originile • Califatul Abbasid • Oamenii stepei • Impactul mongolilor • „Imperiile prafului de pușcă” • Statul • Economia • Elitele • Mulțimea • Religia și dreptul • Cultură • Provocarea • Schimbarea • De la un război la altul • De la o eliberare la alta
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Istoria Orientului Mijlociu?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Istoria Orientului Mijlociu și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.