Istoria statului si dreptului romanesc

Terminologia vechiului drept românesc În învățământul universitar studiul Dreptului este predat în cadrul unor discipline științifice structurate pe ramuri de drept sau chiar pe unele instituții ale acestora. Revine Istoriei Dreptului misiunea de a prezenta Dreptul în ansamblul tuturor ramurilor sale, fiind singura disciplină care poate da o viziune completă a sistemului dreptului în întregul său. La rândul său, Istoria Dreptului urmărește totodată posibilitatea de a prezenta evoluția sistemului său pe durata a peste două mii de ani, de la origini până în prezent, parcurgând antichitatea daco-romană, feudalitatea și epoca modernă. Spre deosebire de disciplinele de ramură, care tratează dreptul în mod static, Istoria Dreptului are în vedere dinamica sa, cu scopul de a scoate în evidență trăsăturile sale tradiționale, permanente, precum și modul cum s-a adaptat condițiilor specifice fiecărei perioade istorice parcurse. O altă sarcină a Istoriei Dreptului este prezentarea ramurilor Dreptului și a instituțiilor juridice în legătură cu Statul în cadrul căruia ele există și pentru care dreptul posedă numeroase norme, alcătuind Dreptul Public. De pe aceste poziții de stabilire a fluctuațiilor din trecutul Dreptului se poate accepta, în concluzie, convingerea că Dreptul actual nu va rămâne închistat în formele sale actuale și că, în mod necesar, modificările și întregirile sale sunt posibile în viitor. Prezența ediție a fost completată cu un capitol de terminologie a vechiului drept românesc, în care, alfabetic, sunt explicați aproape 1000 de termeni din vechiul drept românesc.