Zenul deține o poziție singulară între religiile lumii. El a apărut o dată cu buddhismul însuși, ba chiar anterior acestuia, căci practicile sale meditative nu se deosebesc prea mult de cele ale asceților din India prebuddhistă. Din acest punct de vedere, Zenul oferă material din abundență pentru studiul comparat al religiilor. În ciuda vechimii lor, ideile promovate de adepții Zenului sunt totuși novatoare, ceea ce explică ecoul semnificativ de care se bucura în prezent, acestea fiind preluate și dezvoltate de mișcările spiritualiste contemporane.
Zenul relativizează autoritatea scipturistică, pe motiv că ideogramele sunt incapabile să exprime complet adevărul, pe care doar mintea este menită să-l experimenteze. În consecință, potrivit accepțiunii Zen, adevărul realizat de Sakyamuni odată cu Trezirea să nu a fost transmis pe cale orală, nici cu ajutorul scripturilor, ci în mod direct, de la mintea maestrului la cea a discipolului, de la o generație la alta, până în zilele noastre. Referindu-se la scripturi, maeștrii Zen nu se sfiesc să vorbească despre “risipa de hârtie”, fapt fără precedent în istoria religiilor lumii. Dacă buddhismul, ca și celelalte religii, își venerează întemeietorii, considerându-i drept ființe supraumane, pentru practicanții Zen, Buddha este doar un predecesor, al cărui nivel spiritual urmăresc să-l atingă. E drept că Zenul propune o viziune foarte elevată asupra Divinului, dar el este departe de orice formă de idolatrie; uneori adoptă chiar o atitudine net iconoclastă, precum maestrul Tan Hia care, într-o dimineață geroasă, s-a încălzit punând pe foc niște statui de lemn înfățișându-l pe Buddha. Pe lângă aceste caracteristici, Zenul se remarcă îndeosebi prin tehnicile sale fizice și mentale. S-a dovedit că Zazenul practicat zi de zi ameliorează sensibil starea fizică a discipolului. Datele istorice arată că, în ciuda unui stil de viață extrem de simplu, maeștrii Zen se bucură de longevitate. Mult mai interesante sunt, însă, tehnicile sale mentale. Discipolul se menține la distanță egală între tumultul necontrolat al pasiunii și indiferența devitalizantă, fără a fi nici sentimental, nici lipsit de inteligență, nici sclav al reacțiilor afective, dar nici insensibil. Astfel, tehnicile acestea pot vindeca multe boli psihice cauzate de tulburări nervoase, fiind o adevărată hrană pentru un creier obosit, ca și un excelent antidot împotriva somnolenței și a lenei mentale. Ele conduc la autocontrol, reușind astfel să domolească patimi precum mânia, gelozia, ura și altele asemenea, și trezind simțăminte nobile ca generozitatea, compasiunea, milă. Aceste tehnici reprezintă o cale către Iluminarea supremă, întrucât spulbera iluzia și îndoială. Odată cu depășirea egoismului, dorințele impure dispar, adevărata moralitate se exprimă neîngrădit și în cele din urmă, înțelepciunea înnăscută se poate manifesta. Volumul înfățișează într-o manieră sintetică nu doar evoluția istorică a Zenului ci și doctrinele principalelor școli, caracteristicile lor precum și practicile sale fizice și mentale.
