Volumul Chintesenta incheie un ciclu din viata personajului Ili Colbeanu intr-un mod care sugereaza mai degraba o privire optimista spre viitor decat un final care, ca orice final, ar putea fi regretabil. Cititorul are acum acces in premiera la momentele intime din viata de familie, descoperind latura paterna a lui Ili, care isi deschide, la propriu, sufletul si lasa sa transpara sentimentele puternice pe care le nutreste pentru fiica sa, cea care ii permite sa se raporteze altfel la genul feminin, sa-si exercite cea mai pura forma a iubirii, una complet lipsita de egoism si inaltatoare: iubirea de tata.
Cartile de memorii creeaza intotdeauna o legatura speciala intre autor si cititor, oferindu-i acestuia din urma posibilitatea sa traga cu ochiul la detalii intime din viata unui om pe care il cunoaste doar de la televizor si/sau din ziare. Pentru autor, memoriile au o miza mult mai mare: sunt un instrument prin care incearca sa indrepte felul in care este perceput de public, sa-si spuna punctul de vedere si, nu de putine ori, sa-si puna la punct adversarii si sa-si regleze conturile. Dar, voluntar sau nu, din orice carte de memorii razbate ceva din adevarata personalitate a autorului; ies la suprafata nu doar intamplari necunoscute, ci si trairi autentice si trasaturi nebanuite. Trilogia Istorille unui vehement nu face exceptie si, tocmai de aceea, e o lectura cel putin agreabila.
