Carte

Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni

de Alexandra David-Neel

Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni, Alexandra David-Neel – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni – Alexandra David-Neel

Drumul către înțelepciune e lung și plin de meandre, chiar și pentru un copil a cărui naștere a fost înconjurată de miracole. Cînd Mipăm vine pe lume, toată natura pare să se bucure, iar părinții lui sînt încredințați că fiul lor este reîncarnarea unui mare lamă. Însă timpul trece și copilul nu dă dovadă de vreo aptitudine ieșită din comun. Leneș și mîncăcios, duce o viață cu totul obișnuită, pînă cînd întîlnește un leopard prietenos și, mai apoi, un călugăr care îi spune că este fiul unui mare zeu. Din acel moment, hazardul, regulile sociale stricte ale Tibetului, dar și legile mai puțin stricte ale iubirii vor ghida pașii lui Mipăm, aflat în căutarea ținutului unde oamenii și animalele conviețuiesc în pace.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni

Cine a scris cartea Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni?

Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni a fost scrisă de Alexandra David-Neel.

În ce an a apărut Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni?

Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni a apărut în anul 2015. Vezi și topul de cărți din 2015.

Câte pagini are Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni?

Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni are 344 de pagini.

La ce editură a apărut Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni?

Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni a fost publicată la editura POLIROM.

Există Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni în format PDF?

Poți verifica Itinerariul unui lama si cele cinci intelepciuni în format PDF.

Cărți scrise de Alexandra David-Neel

Ai mai jos lista de cărți scrise de Alexandra David-Neel. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.